Primele cireșe ale sezonului, la preț de lux! În piața Cibin din Sibiu se găsesc cireșe se vânzare. Deși prețul este unul foarte ridicat, pofticioșii nu se uită la bani și cumpără măcar câteva fructe pentru a gusta din aroma verii.
Primele cireșe au fost scoase la vânzare în Piața Cibin din Sibiu, iar prețul surprinde: 180 de lei kilogramul. Chiar și în aceste condiții, comercianții spun că marfa se vinde repede, mai ales către cei care nu mai au răbdare până la apariția producției locale. Vânzătorii spun că primele loturi s-au epuizat rapid și urmează noi transporturi în zilele următoare.
„Avem clienți. Mai avem doar câteva cireșe, dar mai aducem joi după-amiază. Cireșele românești cu siguranță nu vor apărea mai devreme de o lună și jumătate”, a declarat Maria, comerciantă în piață, potrivit oradesibiu.ro.
Cei care au cumpărat deja fructele sunt atrași nu doar de dorința de a gusta primele cireșe ale anului, ci și de aspectul lor.
„Sunt extraordinar de gustoase. O să vă convingeți când le gustați. Îi invit pe toți să vină să încerce. Sunt cireșe foarte bune, chiar comparabile cu cele românești care apar la început de sezon.”, mai spune comercianta.
L.M.




























