Din minaretul lăcașului de cult musulman poți admira minute în șir Piața Ovidiu și întregul farmec al Peninsulei constănțene. Ridicată în timpul domniei regelui Carol I și inaugurată în prezența regalității, moscheea a devenit, de-a lungul timpului, nu doar un simbol al Constanței și al Dobrogei multiculturale, ci și un reper spiritual și istoric de neprețuit. Cu toate acestea, monumentul așteaptă de decenii lucrările de reabilitare atât de necesare. O parte dintre avize au fost obținute, însă drumul până la restaurarea completă este încă lung.
Astfel, Uniunea Musulmană din România a lansat un apel public pentru salvarea Geamiei Carol I din Municipiul Constanța, deoarece Starea de degradare a Marii Moschei a ajuns într-un punct critic.
Deși există discuții și protocoale semnate, lucrurile se mișcă mult prea lent.
„Este timpul ca vocea comunității să se facă auzită!
Iată ce putem face, concret, pentru a grăbi procesul de restaurare:
- Cerem transparență (Petiții și Solicitări)
Nu mai putem aștepta în tăcere. Trebuie să trimitem solicitări oficiale către Muftiatul Cultului Musulman, Ministerul Culturii și Institutul Național al Patrimoniului. Trebuie să întrebăm oficial:
Care este stadiul actual al contractului de renovare?
Care sunt termenele clare de execuție?
Ce măsuri de conservare urgentă se iau pentru a opri infiltrațiile de apă până la începerea lucrărilor mari?
- Sesizări către autoritățile locale și centrale
Vom folosi dreptul nostru legal de a face petiții colective. O voce unită este imposibil de ignorat. Dacă 1.000 de oameni trimit o sesizare, autoritățile sunt obligate să pună acest proiect pe lista de priorități zero.
- Vizibilitate maximă în mediul online
Vă rog să distribuiți acest mesaj și clipurile care arată starea reală a geamiei. Etichetați instituțiile responsabile în comentarii. Ignoranța dispare doar atunci când problema este sub ochii tuturor, în fiecare zi.
- Implicarea specialiștilor
Facem un apel către arhitecți și experți în patrimoniu din comunitatea noastră să ne sprijine cu consultanță tehnică pentru a monitoriza corectitudinea și rapiditatea demersurilor.
Nu suntem pasivi în fața degradării istoriei noastre! Geamia Carol I aparține patrimoniului național și sufletului comunității noastre. Haideți să punem presiunea necesară pentru ca semnăturile de pe hârtie să se transforme în schele pe clădire!
𝐔𝐧𝐝𝐞 𝐭𝐫𝐢𝐦𝐢𝐭𝐞𝐦 𝐬𝐞𝐬𝐢𝐳ă𝐫𝐢𝐥𝐞?
- Ministerul Culturii (Autoritatea centrală)
Este instituția care aprobă marile proiecte de restaurare.
Email pentru Petiții: comunicare@cultura.ro
Email Registratură: registratura@cultura.ro
Site oficial: www.cultura.ro
- Institutul Național al Patrimoniului (I.N.P.)
Ei gestionează lista monumentelor istorice și expertizele tehnice.
Email Secretariat: secretariat@patrimoniu.ro
Direcția Monumente Istorice: imobil@patrimoniu.ro
Site oficial: www.patrimoniu.ro
- Muftiatul Cultului Musulman din România
Proprietarul și administratorul direct al monumentului.
Email: muftiat@islam.ro sau muftiyat@muftiyat.ro
Telefon: 0241 611 390
Adresă: Str. Bogdan Vodă nr. 75, Constanța
- Direcția Județeană pentru Cultură Constanța
Reprezentanța locală a Ministerului Culturii, responsabilă de monitorizarea monumentelor din județ”, se arată în postarea Uniunii Musulmane din România.
Scurt istoric
Moscheea a fost construită începând cu 1910, la ordinul regelui Carol I, pe locul unei vechi geamii, numită „Mahmudie”, care data din anul 1822 (fig. 10). Moscheea „Carol I” („Kral Camisi” – „Moscheea Regelui”) a fost inaugurată pe 31 mai 1913, în prezența Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta.
Moscheea a fost printre primele construcții din beton armat din România. Modelul a fost Marea Moschee din oraşul turcesc Konya. Clădirea realizată în stil arabo-bizantin, cu elemente de stil neoromânesc, este opera arhitectului Victor Stephanescu, iar structura este realizată de inginerul Gogu Constantinescu.
În interior se găseau două covoare persane, oferite de către Sultanul Abdul Hamid, care au dispărut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. De la vechea geamie „Mahmudie” a fost păstrat mihrabul, realizat în stil maur. În stânga şi în dreapta mihrabului sunt cele două amvoane: în dreapta minberul (amvonul mare), în stânga chiursi (amvonul mic).
În jurul mihrabului sunt scrise cele 99 atribute ale puterii divine: viu, veşnic, milostiv, iertător, ocrotitor, atotputernic, atotştiutor, darnic, îndurător, tată, etc., iar de-o parte şi de alta a mihrabului se văd numele lui Allah, Abu Bechir, Omer, Osman, Ali, Muhamed. Corpul moscheii este precedat de o curte împrejmuită cu ziduri înalte, în care se află spații pentru abluțiune (spălarea rituală înainte de slujbă). Sala de depozitare a încălțămintei se află la intrarea în sala de rugăciune. La intrarea în moschee, deasupra arcadei stă scris: „În numele lui Allah cel Milostiv, Îndurător”.
Detalii impresionante despre moschee puteți afla din mai multe articole publicate de Focus Press de-a lungul timpului, printre care și din următorul material: https://focuspress.ro/video-impresionanta-poveste-a-covorului-de-pe-insula-ada-kaleh-adus-la-moscheea-carol-i-cantareste-aproximativ-jumatate-de-tona-si-are-o-lungime-de-14-metri/
L.M.
Citește și:



























