În cursul zilei de ieri, 24 iulie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economico-Financiare, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activități.
Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în perioada 2024-prezent, o femeie, de 48 de ani, ar fi exercitat fără drept profesia de medic specialist în chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă.
Din probele administrate a reieșit că persoana cercetată, în calitate de reprezentant legal al unei societăți comerciale, ar fi efectuat proceduri de chirurgie estetică minoră fără autorizație sanitară de funcționare.
Perchezițiile au fost efectuate la sediul social din municipiul Constanța și la domiciliul persoanei în cauză, unde au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe dispozitive electronice cât și bunuri susceptibile a fi folosite în comiterea infracțiunii.
În cauză a fost dispusă măsura suspendării activității societății comerciale.
Precizăm că la Constanța au mai fost identificate astfel de persoane care profesau în acest domeniu fără a avea vreo pregătire.
D.A.
Citește și:



























