Operatorii din turism din zona Mangalia au chemat în judecată municipalitatea pentru suspendarea unor somații primite în legătură cu amplasarea șezlongurilor și a umbrelelor de pe plajele pe care le dețin și pentru care plătesc chirii de zeci de mii de euro. Doar că și Primăria Mangalia a făcut acest demers juridic în urma solicitărilor primite de la Apele Române prin ABADL. Situația este delicată, dat fiind că autoritățile locale sunt cumva de partea operatorilor economici care aduc bani la buget.
Pe rolul Tribunalului Constanța a fost înregistrată, pe data de 11 august, o acțiune în contencios administrativ prin care societatea Complex Hotelier Steaua de Mare SRL solicită suspendarea unui act administrativ, respectiv Somația nr. 51676/04.07.2026, emisă de municipiul Mangalia prin primar.
În principiu este vorba despre o somație prin care instituția primarului a solicitat mai multor operatori economici din domeniul turismului înlăturarea tuturor șezlongurilor și a umbrelelor de pe sectoarele de plajă pe care le au închiriate de la Apele Române.
În fapt, cei de la ABADL au solicitat Primăriei, prin intermediul unor adrese, ca autoritatea locală să îi someze pe hotelieri să renunțe la șezlongurile de pe plajele extinse, până la taluz.
În opinia reprezentanților Primăriei Mangalia, această situație este puțin cam forțată, dat fiind faptul că operatorii au obținut certificate de urbanism și plătesc sume considerabile de bani pentru închirierea acestor sectoare de plajă, iar solicitarea celor de la Apele Române vine în contextul în care nu oferă și alte alternative celor care plătesc bani mulți la stat și, implicit, la bugetul local.
”În primul rând, acești operatori, precum cei de la Steaua de Mare, dețin șezlongurile nu pentru a le închiria mai departe, ci le oferă gratuit clienților hotelurilor. Am răspuns solicitării de a-i soma, iar acum au început să atace în instanță acest act administrativ”, ne-au declarat reprezentanții Primăriei.
Tot aceștia au precizat că e absurd să le ceară investitorilor din turism să strângă toate șezlongurile și umbrelele de pe plajă și să le mențină doar pe cele de lângă taluz, mai ales că turiștii nu vor vedea cu ochi buni acest lucru, distanța până la apă fiind destul de mare.
De precizat că în cazul de față, cel al SC Complex Hotelier Steaua de Mare SRL, termenul pentru judecarea cererii de suspendare a efectelor somației a fost fixat la data de 11 septembrie.
Menționăm că situații similare au fost în urmă cu mai mulți bani, pe toate plajele din județ, în legătură cu beach-barurile amplasate de operatorii care au fost somați să le desființeze. Mulți au contestat în instanță iar termenele destul de lungi fixate pentru soluționarea contestațiilor au suspendat de drept deciziile autorităților, iar reclamanții au putut să își desfășoare activitățile comerciale până la finalul sezonului.
Daniel ALBU



























