Opt funcționari publici din cadrul Serviciului de stare civilă al Direcției Generale de Evidența a Persoanelor (DGEP) Constanța au solicitat în instanță suspendarea executării Hotărârii Consiliului Județean Constanța (HCJ) nr. 93/05.05.2026. Prin acest act administrativ a fost aprobată o nouă organigramă, decizie care a dus la diminuarea numărului de posturi din cadrul serviciului de la 15 la 12 și, implicit, la desființarea a trei posturi ocupate.
Un număr de 8 funcționari publici s-au adresat instanței solicitând, inițial, suspendarea hotărârii care le era nefavorabilă, Tribunalul Constanța, până la soluționarea definitivă a cererii de anulare a actului administrativ, care a fost cerută separat.
Ambele cereri au fost înregistrate în luna iunie a.c., iar prima sentință, cea de la fond, a fost pronunțată pe 26 iunie. Tribunalul le-a respins acțiunea ca nefondată. Ne referim aici la cererea de suspendare. Ulterior, funcționarii reclamanți au atacat această sentință cu recurs, la Curtea de Apel.
Recent, instanța superioară a respins recursul ca nefondat, hotărârea Tribunalului rămânând, astfel, definitivă, ceea ce înseamnă că actul administrativ atacat își produce efectele în continuare.
Motivele invocate de funcționarii reclamanți
Florentina Caragea, Iulica Din, Gabriela Cornea, Liliana Boloagă, Mihaela Celestina Ristea, Mirela Iuliana Glogoveanu, Gabriela Bărbieru Staneci și George Mocanu au susținut că reorganizarea dispusă de CJC este nelegală și nemotivată. Aceștia au arătat că nu se justifică reducerea numărului de posturi, având în vedere activitatea complexă a Serviciului de stare civilă.
Totodată, funcționarii au acuzat lipsa unor criterii clare pentru alegerea celor trei posturi desființate, dar și faptul că Serviciul Control al CJC ar fi evidențiat anterior un volum crescut de muncă, recomandând menținerea personalului.
Mai mult, reclamanții au afirmat că hotărârea a fost adoptată fără un aviz conform valabil din partea structurii centrale a Ministerului Afacerilor Interne (MAI), că sindicatele au fost consultate doar formal și că avizul comisiei paritare nu a fost unul favorabil, votul fiind de egalitate (doi la doi).
Sub aspectul pagubei iminente, funcționarii au reclamat riscul pierderii locurilor de muncă și afectarea gravă a funcționării instituției.
Apărarea Consiliului Județean Constanța
De cealaltă parte, reprezentanții CJC au cerut respingerea acțiunii, arătând că hotărârea de reorganizare a fost adoptată în contextul noilor modificări legislative fiscal-bugetare, având ca scop eficientizarea activității, implementarea digitalizării și reducerea cheltuielilor.
CJC a subliniat că actul este motivat corespunzător prin referate și rapoarte de specialitate, că avizul MAI a fost obținut înainte de adoptarea hotărârii și că sindicatele au fost consultate în cadrul unei ședințe din 7 aprilie 2026. Instituția a precizat că reorganizarea nu a avut ca scop sancționarea unor persoane, ci adaptarea structurii la constrângerile bugetare și că rolul comisiei paritare este strict consultativ.
Ce au stabilit judecătorii
În motivarea hotărârii, instanța a reținut mai multe aspecte esențiale cu privire la actele care au stat la baza reorganizării. Astfel, judecătorul a constatat că hotărârea CJC este susținută în mod formal de un referat de aprobare, rapoarte de specialitate și note justificative depuse la dosar.
În privința avizului Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor din cadrul MAI, instanța a arătat că acesta a fost emis, iar chiar dacă a conținut observații, critica lipsei sale nu poate fi validată, documentul regăsindu-se la dosarul administrativ.
De asemenea, din înscrisuri a reieșit că două sindicate din administrația publică au fost consultate, aspect consemnat printr-un proces-verbal. Legat de intervalul temporal dintre reorganizări, instanța a observat că ultima modificare a structurii avusese loc în iulie 2025, fiind astfel respectat termenul minim de 6 luni impus de Codul Administrativ.
Totodată, referitor la avizul Comisiei Paritare, instanța a subliniat natura pur consultativă a acestuia; faptul că la vot nu s-a conturat o majoritate pentru emiterea unui aviz, fie el favorabil sau nefavorabil, nu reprezintă un impediment legal capabil să blocheze procedura, potrivit concluziilor judecătorilor.
Neexistând un „caz bine justificat”, judecătorul a respins cererea fără a mai analiza condiția „pagubei iminente”.
Urmează judecarea cererii de anulare
Deși acțiunea menită să blocheze temporar noua organigramă s-a încheiat fără succes, prin respingerea definitivă a cererii de suspendare, litigiul nu se oprește aici. Urmează judecarea fondului acestei probleme, respectiv cererea de anulare a hotărârii privind organigrama, iar termenul de judecată a fost stabilit data de 4 noiembrie.
Daniel ALBU



























