Magistrații Curții de Apel Constanța au pronunțat joi, 10 septembrie, verdictul final în dosarul accidentului mortal produs la sfârșitul anului 2022 în zona Campus, când un bărbat a fost ucis într-o stație de autobuz de o mașină scăpată de sub control. Decizia definitivă pronunțată recent modifică drastic sumele lunare pe care familia victimei, în special copiii minori, urma să le primească de la compania de asigurări.
Curtea de Apel a admis apelurile formulate în cauză și a desființat parțial sentința pronunțată anterior de Judecătoria Constanța. Cea mai importantă modificare privește latura civilă a dosarului, mai exact prestația lunară periodică acordată celor doi copii minori ai victimei, rămași orfani de tată.
O reducere de șase ori a pensiei de întreținere
Dacă prima instanță stabilise, inițial, o pensie de întreținere record, de aproximativ 13.482 de lei pentru fiecare copil, calculată pe baza veniturilor pe care bărbatul le obținea în Marea Britanie, Curtea de Apel a considerat aceste sume nejustificate și a decis o diminuare a lor.
Astfel, conform noii hotărâri, valoarea pe care fiecare copil o va primi a fost redusă la 2.248 de lei pe lună. Această prestație financiară va fi calculată retroactiv, de la data producerii tragicului eveniment, pe 22 decembrie 2022, și va fi achitată până când minorii vor atinge vârsta majoratului.
Practic, instanța superioară a redus de șase ori valoarea stabilită la fond, temperând așteptările financiare ale familiei care spera la un sprijin material mult mai consistent.
Daunele morale se mențin
Deși pensiile de întreținere au fost mult reduse, restul dispozițiilor sentinței penale atacate au fost menținute de magistrați. Acest lucru înseamnă că daunele morale totale de 200.000 de euro, care urmează să fie împărțite între soție, cei doi copii, tatăl și fratele victimei, rămân valabile, alături de daunele materiale aferente cheltuielilor de spitalizare și înmormântare.
Compania Grawe România Asigurare SA a fost obligată să plătească aceste sume actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală aferentă perioadei cuprinse între momentul săvârșirii faptei și data plății efective. Mai mult, pentru a preveni tergiversarea procedurilor, magistrații au stabilit penalități de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi. Acestea vor fi calculate începând cu a unsprezecea zi de la momentul în care asigurătorul primește oficial hotărârea judecătorească definitivă și până la achitarea integrală a banilor.
Cum s-a întâmplat tragedia
Potrivit datelor din dosar, în data de 22 decembrie 2022, în jurul orei 06:41, șoferița a condus un autoturism pe bulevardul Aurel Vlaicu, dinspre bulevardul Tomis către Alexandru Lăpușneanu, iar la intersecției cu strada Dispensarului a pătruns pe trotuar unde a surprins şi accidentat un bărbat care se afla în staţia de autobuz Campus.
Victima a fost transportată de urgență la spital, în stare gravă, iar polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Ulterior, pe 29 ianuarie, adică după o lună și o săptămână, victima a decedat la Spitalul Județean din cauza leziunilor traumatice suferite în urma accidentului dar mai ales a complicațiilor ulterioare.
Atunci procurorii au schimbat încadrarea juridică din vătămare corporală din culpă în ucidere din culpă, iar la doi ani de la producerea accidentului cazul a ajuns în instanță.
Judecătoria Constanța a dispus condamnarea șoferiței la un an și șase luni de închisoare cu suspendare, cu un termen de supraveghere de doi ani, după ce aceasta și-a recunoscut faptele în integralitatea lor în fața judecătorului.
Daniel ALBU



























