Investiții în sănătate! Cinci cabinete medicale din cadrul Centrului Multifuncțional de Asistență Socio-Medicală din comuna Cumpăna au fost inaugurate vineri, 9 octombrie a.c., după ce au fost dotate cu aparatură și echipamente de specialitate printr-un proiect al Agenției de Cooperare și Coordonare Turcă (TİKA), realizat în numele Republicii Turcia.
Investiția vizează îmbunătățirea serviciilor medicale oferite la nivel local și valorificarea infrastructurii existente, în beneficiul celor peste 21.000 de locuitori ai comunei, precum și al populației din localitățile învecinate.
Cele cinci cabinete sunt destinate specialităților pediatrie, medicină internă, diabetologie, neurologie și cardiologie. Proiectul a inclus și dotarea a trei săli de tratament, dintre care una destinată pediatriei.
Echipamentele au fost achiziționate pentru cabinetele care nu dispuneau de dotările necesare desfășurării activității medicale de specialitate.
Delegație oficială din Turcia, prezentă la inaugurare
Festivitatea a avut loc la sediul Centrului Multifuncțional de Asistență Socio-Medicală, situat pe Șoseaua Constanței nr. 117, în prezența reprezentanților administrației locale, ai autorităților turce, ai comunității musulmane și ai sistemului medical constănțean.
Din delegația oficială au făcut parte Yahya Coșkun, vicepreședintele TİKA, Salih Yürç, coordonatorul agenției în România, Derya Dingiltepe, consulul general al Republicii Türkiye la Constanța, Iusuf Murat, muftiul Cultului Musulman din România, Osman Fedbi, președintele Uniunii Democrate Turce din România, și Șenol Ali, subprefectul județului Constanța.
Alături de delegație s-au aflat primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, și reprezentanți ai administrației publice locale și ai instituțiilor medicale.
Ceremonia a debutat cu un moment artistic susținut de copiii din comună, îmbrăcați în costume populare românești și turcești. Ulterior, oficialitățile au participat la tăierea panglicii inaugurale și la dezvelirea plachetei amplasate la intrarea în centru.
În discursul său, primarul Mariana Gâju a evidențiat colaborarea de peste un deceniu dintre administrația locală și TİKA, concretizată în proiecte din domeniile educației, asistenței sociale și, mai nou, al sănătății.
„Prietenia româno-turcă stă în fapte, nu în declarații!”, a transmis primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, subliniind că beneficiile investițiilor se adresează tuturor membrilor comunității, indiferent de apartenența etnică sau religioasă.
Un parteneriat extins în educație și sănătate
Înființată în 1992, Agenția de Cooperare și Coordonare Turcă este o instituție guvernamentală a Republicii Turcia care derulează programe de cooperare pentru dezvoltare și asistență internațională în domenii precum educația, sănătatea, infrastructura și conservarea patrimoniului cultural.
În comuna Cumpăna, colaborarea cu TİKA s-a concretizat, de-a lungul anilor, prin dotarea a două laboratoare de limba turcă din cadrul Liceului Tehnologic „Nicolae Dumitrescu” și prin echiparea cu mobilier și materiale specifice a Creșei „Rază de Soare”.
De asemenea, au fost derulate acțiuni de sprijin umanitar, inclusiv în timpul pandemiei de COVID-19, în 2020, și au fost distribuite pachete alimentare membrilor comunității musulmane cu ocazia sărbătorilor.
În cadrul vizitei din 9 octombrie, delegația turcă a mers și la cele două unități de învățământ care au beneficiat de sprijinul agenției, pentru a vedea rezultatele proiectelor realizate.
Programul oficial a inclus și participarea la prima ediție a Festivalului Sarmăluțelor, organizat de Primăria și Consiliul Local Cumpăna, în parteneriat cu Uniunea Democrată Turcă din România, în perioada 9–11 octombrie.
Membrii delegației au vizitat standurile cu preparate tradiționale dobrogene și au asistat la momentele artistice susținute de ansamblurile folclorice locale, formațiile de dans modern și gimnastele Clubului Sportiv „Victoria” Cumpăna.
Vizita s-a încheiat la Geamia din comună, unde oficialitățile au participat, alături de credincioșii musulmani, la rugăciunea tradițională de vineri.
Prin această investiție, serviciile medicale de specialitate din Cumpăna beneficiază de dotări suplimentare, într-un demers care urmărește îmbunătățirea accesului populației la îngrijiri medicale.
L.I.B.






























