Un agent de vânzări, angajat al unei firme ce produce mobilier din Constanța, a decedat vineri, 25 septembrie, a.c., în timp ce se afla la serviciu. Mai exact, lucratorului i s-a facut rău la beneficiarul căruia îi livra componente de mobilier.
A fost anuntat Serviciul de Urgenta 112, iar cadrele medicale sosite au acordat îngrijirile medicale acre se impuneau, dar bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost declarat decedat în jurul orei 16:30.
Evenimentul se cercetează de către ITM Constanţa, fiind desemnat un inspector de muncă pentru efectuarea cercetărilor. În baza constatărilor efectuate de acesta, declaraţiilor martorilor şi a documentelor preluate de la societatea, SC G Mobili Idea Store SRL, vor fi stabilite împrejurările şi cauzele care au condus la producerea evenimentului precum şi reglementările legale încălcate şi pe cale de consecinţă răspunderile şi măsurile ce se impun a fi luate pentru prevenirea altor cazuri similare.
Mihaela GIUGLEA



























