Doliu în medicina românească! Constanța a pierdut sâmbătă dimineață un alt medic valoros. Profesorul universitar dr. Octavian Dumitru Unc a încetat din viață din cauza COVID-19! Apreciatul chirurg Octavian Dumitru Unc avea 63 de ani și a fost cadru didactic la Facultatea de Medicină din cadrul Universității „Ovidius” încă de la înființare, din 1990.
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța a transmis un mesaj de condoleanțe, subliniînd faptul că virusul Covid-19 a învins din nou.
”Noi, colectivul Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța ne despărțim astăzi, cu nespusă tristețe, de un mare OM, un mare doctor, un mare profesor, un mare suflet. Profesorul Dr. Dumitru Octavian UNC a plecat, prea repede, la Ceruri, în această dimineață, în ciuda eforturilor depuse de colegii noștri. Covid-19 a învins din nou.
Profesorul Dr. Dumitru Octavian UNC a fost și va rămâne unul dintre cei mai mari chirurgi din Constanța, din Dobrogea, din România. Unul dintre cei mai mari medici cu care ne mândrim peste hotare. Unul dintre oamenii care a salvat mii și mii de oameni, aici, la Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța.
Despre activitatea sa profesională este greu să povestim în câteva cuvinte. M-am iniţiat ca medic stagiar, în secţia de Chirurgie a Spitalului Judeţean Constanţa, unde am primit pentru prima oară”Acul” primei operaţii chirurgicale de la dr. Vasile Sârbu, alături de care am dobândit din dragostea de chirurgie, spunea însuși Profesorul Dr. Dumitru Octavian Unc. A venit ca medic stagiar la Spitalul Județean Constanța în1985, în 1994 a devenit medic specialist, medic primar în 1998 iar din 2011 până în 2014 a condus Clinica de Chirurgie din cadrul SCJU Constanța. A fost iubit de colegi, de studenți și de pacienți, deopotrivă.
Cuvintele sunt prea mici, în aceste momente grele. Transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, este mesajul conducerii SCJU.




























