Week-endul trecut, doi tineri au fost depistați de jandarmii tulceni având asupra lor produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
În data de 18 noiembrie a.c., în jurul orei 23.00, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea, aflați în serviciul de patrulare în municipiul Tulcea, au observat un tânăr care, la vederea echipajului, a avut un comportament agitat, mărind viteza de deplasare cu intenția de a evita întâlnirea cu oamenii legii.
Militarii au procedat la legitimarea și controlul corporal preventiv, găsind asupra tânărului de 19 ani douăsprezece pachețele care conțineau resturi vegetale și suma de 1.345 de lei. Acesta a declarat că produsele erau destinate consumului propriu.
În data de 19 noiembrie a.c., în jurul orei 1.00, un alt tânăr, în vârstă de 19 ani, cu un comportament suspect, la vederea jandarmilor, a aruncat într-un tufiș din apropiere două pungi de plastic. În urma verificărilor efectuate, militarii au descoperit faptul că tânărul aruncase două pachețele ce conțineau resturi vegetale.
Jandarmii au întocmit documentele de sesizare conform prevederilor procedurale, fiind înaintate, împreună cu probele găsite asupra persoanelor în cauză, autorităților competente pentru efectuarea cercetărilor.
V.I.





























