Pelerinajul Sfintei Parascheva a început de la ora 6.00, când a avut loc procesiunea cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. Racla Sfintei a fost așezată spre închinare în baldachinul special amenajat în curtea Catedralei Mitropolitane Iași.
Hramul Sfintei Cuvioasei Parascheva are loc în fiecare an, la Iaşi, pe 14 octombrie. În 2022, racla cu sfintele moaşte va fi scoasă din catedrală cu aproape o săptămână mai devreme.
Aceasta va rămâne în curtea catedralei până pe 16 octombrie a.c.
În data de 14 octombrie a.c., ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, slujba va fi oficiată pe un podium amplasat pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane.
V.I.




























