O veste proastă vine din județul Constanța, de la Ostrov mai exact. Bătrâna lovită în cap cu sapa, de un individ cu probleme psihice, a decedat noaptea trecută la spital, după aproape 3 săptămâni de chin.
Femeia trecută de 80 de ani s-a aflat la terapie Intensivă, de pe data de 10 iulie, când a fost victima unei agresiuni. Așa cum am mai arătat, femeia trecea prin fața unei curți din care a ieșit un bărbat cunoscut în zonă cu afecțiuni psihice. Acesta a lovit-o cu sapa în cap atât de tare încât coada din lemn a uneltei s-a rupt, iar bărbatul a continuat să o lovească cu aceasta cauzându-i multiple leziuni pe față și corp.
Victima a fost transportată de urgență la spital, unde a fost internată de urgență, însă medicii au fost rezervați, încă de la început, în legătură cu șansele de supraviețuire.
La rândul său, autorul faptei, Daniel Minea, a fost arestat preventiv sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă la omor.
Doar că. luni noapte. inima femeii a încetat să mai bată, fiind declarată decedată. În acest caz, procurorii criminaliști, în mod normal, ar trebui să schimbe încadrarea juridică a faptei, din tentativă la omor în omor.
Doar că autorul faptei nu mai poate fi tras la răspundere penală. Acesta s-a sinucis în arestul IPJ, în urmă cu 11 zile.
Daniel ALBU
Citește și:
EXCLUSIV. Tentativă de omor la Ostrov! Agresorul, care a speriat comunitatea, propus spre arestare
EXCLUSIV. UPDATE. Bărbatul care a atacat o bătrână cu sapa, la Ostrov, s-a sinucis în arest



























