Ancheta în cazul ambarcațiunii care s-a răsturnat la Sulina, în zona Golfului Musura, unde 4 persoane au decedat, va fi preluată, cel mai probabil, de Parchetul Militar având în vedere că persoana care conducea este militar. Se va verifica și capacitatea ambarcațiunii, având în vedere că se aflau 14 persoane, dar și dacă toate purtau vestă. În plus, a fost vorba de o furtună pe canal, marea fiind agitată, cu valuri de 2 – 3 metri. Accidentul a avut loc chiar în zona în care Dunărea se varsă în mare. Printre persoanele decedate se află un copil de 3 ani.
Amintim că în seara de luni, 28 iulie, prin apel la numărul unic de urgență 112 a fost anunțat faptul că în zona Golfului Musura, de pe Brațul Sulina, o ambarcațiune în care s-ar afla 13 persoane s-a răsturnat.
La locul evenimentului au fost direcționate forțe din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Tulcea, Garda de Costă, Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM), Serviciului de Ambulanță Județean Tulcea și Căpităniei Tulcea și al Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea – Biroul Poliția Transporturilor Tulcea.
Ulterior, s-a stabilit că în ambarcațiune se aflau 14 persoane.
Zece persoane au ajuns la spital și, din păcate, patru persoane implicate în evenimentul naval a fost declarat decesul.
”În jurul orei 19.30, prin apel la numărul unic de urgență 112, Dispeceratul ISU Tulcea a fost alertat despre faptul că în zona Golfului Musura – Canalul Sulina s-a petrecut un incident naval în urma căruia mai multe persoane au ajuns în apă.
Către locul evenimentului au fost direcționate mai multe ambarcațiuni din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea, Pichetului de Pompieri Crișan, Serviciului de Ambulanță Județean Tulcea și au fost alertate forțe ale Gărzii de Coastă, respectiv Poliția de Frontieră Tulcea aflate în zonă, ale Căpităniei Sulina și ARSVOM, pentru recuperarea persoanelor și căutarea celor eventual dispărute.
De asemenea, angrenate în misiunea de căutare – salvare au fost și ambarcațiuni private aflate în acel moment în zona incidentului.
Din primele informații primite de la fața locului, au fost găsite șase persoane conștiente, iar alte patru în stop cardio-respirator pentru care, echipajele medicale ajunse la locul evenimentului, au început efectuarea manevrelor de resuscitare. Concomitent, au fost efectuate căutări și a altor persoane posibil dispărute întrucât echipele de intervenție au primit informații că în ambarcațiune se aflau mai multe persoane declarate inițial.
Pe parcursul misiunii de căutare – salvare au mai fost identificate încă patru persoane conștiente, care au fost preluate și transportate, alături de cele șase identificate inițial, la UPU Sulina, pentru evaluare și îngrijiri medicale de specialitate.
Din păcate, în urma efectuării manevrelor de resuscitare celor patru persoane găsite în apă, au fost declarate decesele acestora.
Din cele zece persoane salvate și transportate la UPU Sulina, o singură persoană a fost transportată la o unitate spitalicească din municipiul Tulcea, restul rămânând în localitate”, au transmis autoritățile.
Dosar penal pentru ucidere din culpă
”În legătură cu incidentul din data de 28.07.2025, în care o ambarcațiune cu turiști s-a răsturnat în zona golfului Musura, Garda de Coastă face următoarele precizări:
În seara zilei de 28 iulie a.c., în jurul orei 19:30, în urma unui apel la numărul de urgență 112, lucrătorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Tulcea ne-au solicitat sprijinul pentru a interveni în zona golfului Musura în cazul unei ambarcațiuni de agrement care s-a răsturnat din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Colegii noștri au intervenit rapid la fața locului cu trei ambarcațiuni din cadrul Grupului de Nave Sulina.
La fața locului au fost identificate 10 persoane, 9 dintre acestea, cu sprijinul colegilor noștri au fost direcționate spre bărci civile pentru a fi transportate la mal. Una dintre persoane a fost dusă de către colegii noștri la ambulanță. De asemenea, în urma căutărilor desfășurate, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat 3 persoane care nu prezentau semne vitale.
În urma intervenției, s-a constatat că în ambarcațiunea răsturnată au fost 14 persoane, 10 persoane au fost transportate către spital, iar în cazul a 4 persoane s-a stabilit că nu prezentau semne vitale.
În cauză, sub coordonarea procurorului de caz, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând ca la finalizare să fie luate măsurile legale care se impun”, au transmis reprezentanții Gărzii de Coastă.
L.B.
Citește și:
UPDATE. Incident naval în zona Golfului Musura: patru persoane au murit




























