UPDATE. A „plouat“ cu amenzi, într-o singură noapte, la Entourage

0
5355
entourage

Polițiștii constănțeni au făcut verificări, sâmbătă noapte, la cafeneau Entourage, în urma unui apel la 112.

Mai mulți tineri au fost amendați, sâmbătă noapte, deoarece participau la o petrecere privată, în cafeneaua Entourage, și nu respectau măsurile impuse pentru prevenirea răspândirii COVID-19.

În urma unui apel la 112, polițiștii constănțeni au intervenit și au sancționat contravențional unsprezece persoane, dar și pe administratorul localului. Poliţiştii au aplicat douăsprezece amenzi în valoare totală de 15.000 de lei.

UPDATE. Potrivit I.P.J. Constanța, în jurul orei 23.00, polițiști din cadrul Secției 3 au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că un local situat pe Bulevardul Tomis din municipiul Constanța ar fi deschis, fiind în desfășurare o petrecere.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța și jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, care au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, iar în interior se aflau mai multe persoane.

Administratorul societății comerciale, dar și alte unsprezece persoane prezente au fost sancționate contravețional, cu amendă în valoare totală de 15.000 de lei, potrivit Legii 55/2020.

Desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, este interzisă în perioada stării de alertă.

Totodată, este interzisă circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 23.00 – 05.00, cu excepțiile expres prevăzute de lege.

V.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.