Pompierii militari din cadrul Detașamentului de pompieri Slobozia au fost alertați în jurul orei 16:10, să intervină la un accident rutier produs în municipiul Slobozia, în care au fost implicate o autocisternă și o motocicletă.
La locul solicitării au fost mobilizate de urgență o ambulanță SMURD, o autospecială pentru descarcerare și o autospecială pentru stingere. De asemenea, în sprijin la locul intervenției a fost și un echipaj al SAJ Ialomița- substația Slobozia.
În urma evenimentului, conducătorul motocicletei a fost monitorizat la locul intervenției de echipajul SMURD, ulterior a fost preluat și transportat de echipajul SAJ la Spitalul Județean de Urgență Slobozia pentru investigații medicale suplimentare.
Pompierii au asigurat măsuri P.S.I., precum și sablare carosabil.
UPDATE:
„În această după amiază, în jurul orei 16:30, pe DN2A la ieșire din municipiul Slobozia spre Urziceni s-a produs un accident de circulație urmare a coliziunii dintre o autocisternă și un moped. În urma impactului dintre acestea, conducătorul mopedului a fost rănit și transportat la Spitalul Județean de Urgență Slobozia pentru îngrijiri medicale. Șoferul autocisternei a fost testat cu aparatul Drager, rezultatul indicând o valoare negativă, conducătorul mopedului nu a putut fi testat din cauza rănilor suferite. Se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă” au precizat reprezentanții IPJ Ialomița.
C.S.





























