Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile SA a lansat o nouă procedură de licitație publică ce vizează execuția lucrărilor (etapa a III-a) pentru reabilitarea taluzului afectat de alunecările de teren de pe malul stâng al Canalului Dunăre – Marea Neagră, la Cumpăna. Aceasta vine în urma faptului că lucrările nu au fost finalizate complet și nu au asigurat stabilitatea necesară a versantului. Valoarea estimată a contractului este de aproximativ 20 de milioane de lei, fără TVA, iar finanțarea se va face din fonduri de la bugetul de stat și din surse proprii ale companiei.
Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile SA a lansat o nouă procedură de licitație publică ce vizează proiectarea și execuția lucrărilor (etapa a III-a) pentru reabilitarea taluzului afectat de alunecarea de teren de pe malul stâng al Canalului Dunăre – Marea Neagră, de la Cumpăna.
Valoarea estimată a contractului este de 20.079.080 de lei, fără TVA. În cadrul ședinței de Guvern de pe 6 februarie a.c., a fost aprobat proiectul de hotărâre pentru reaprobarea caracteristicilor principale și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții.
Termenul-limită pentru depunerea ofertelor este 4 iunie 2024.
Finanțarea obiectivului de investiții se va realiza de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, din surse proprii ale Companiei Naționale Administrația Canalelor Navigabile SA, precum și din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
În urma declanșării fenomenului de alunecare a terenului, compania a demarat procedura de achiziție a studiilor și a documentațiilor de specialitate. Astfel, în anul 2019, a fost aprobată execuția lucrărilor, conform Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI), întocmită în 2019.
Având în vedere costurile ridicate ale lucrărilor de intervenție pentru punerea în siguranță a taluzului și perioada lungă de implementare, coroborat cu finanțarea redusă, lucrările au fost eșalonate în două etape: Etapa I – Lucrări în primă urgență și Etapa II – Lucrări urgente.
De la întocmirea DALI și până în prezent, au fost realizate doar o parte dintre lucrările prevăzute (etapele I și II), lucrări necesare, dar nu suficiente pentru asigurarea stabilității generale a versantului.
Având în vedere că lucrările urgente (etapa II) nu au fost realizate integral și nu asigură stabilitatea generală a versantului, se impune execuția unor lucrări în primă urgență (etapa III).
Andreea CONDURACHE
Citește și: