Primăria Constanța intenționează să reabiliteze și să extindă sistemul de irigații din Parcul Tăbăcărie. În acest sens, a depus la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța memoriul de prezentare a obiectivului de investiții. Valoarea lucrărilor este de 10.059.349,63 lei, fără TVA (2.023.077,78 euro). Perioada de implementare este de doi ani, din care unul este execuția efectivă.
Prin proiectul „Reabilitare și extindere sistem de irigații în Municipiul Constanța – Parc Tăbăcărie – LOT 1, LOT 2, LOT 3“, având în vedere situația existentă, se propune realizarea unui nou sistem de irigații, cu aspersoare și sistem de automatizare, pentru controlul acestora de la distanță (dintr-un centru de comandă). Pentru irigarea parcului, se va realiza un sistem nou de irigații: Lotul 1 va fi alimentat din cinci noi stații de pompare, Lotul 2 va fi racordat la conducta de transport apă de la stația de pompare existentă în parc, iar sistemul de irigații Lot 3 va fi alimentat cu ajutorul unei noi stații de pompare.
Conform Certificatului de Urbanism nr. 2.712/09.09.2021, terenul se află în intravilanul municipiului, fiind identificate cu numerele cadastrale 238912, 238902, 238908 – Parc Tăbăcărie Lot 1, Lot 2, Lot 3. Reglementările extrase din documentațiile de urbanism și amenajarea teritoriului sau din regulamente aprobate instituie un regim special asupra imobilului: zonă protejată, fără interdicții temporare (definitive) de construire.
Prin implementarea proiectului se dorește îmbunătățirea calității vieții și a atractivității pentru locuitori și turiști, mărind, astfel, numărul de vizite în parc. Obiectivul urmărit este realizarea unei investiții durabile, care va fi integrată în infrastructura existentă și corelată cu investițiile viitoare, în vederea conformării cu cerințele legislației în vigoare.
Obiectivul principal al investiție realizarea unui sistem de irigații, cu aspersoare și sistem de automatizare pentru controlul acestora de la distanță (dintr-un centru de comandă). Au fost propuse două soluții de realizare: prima ar fi sistemul de irigații cu stații de pompare, având alimentarea cu apă din Lacul Tăbăcărie, iar a doua, sistemul de irigații cu alimentare din rețeaua de apă potabilă a localității. În ambele soluții, sistemele de irigații ar avea aceleași componente finale (aspersoare, conducte principale și conducte de distribuție), doar alimentarea ar fi diferită.
Loredana MIHAI



























