VIDEO. Administratorul de la Paco Beach, amendat pentru că a dat foc unor deșeuri, pe plajă

0
338

Cei de la Paco Beach s-au apucat de treabă, pentru că începerea sezonului estival ”bate la ușă” și aruncă deșeurile în gropile săpate de reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Dobrogea Litoral (ABADL) care lucrează la foc continuu în cadrul procesului de înnisipare pe sectoarele de plajă de pe litoralul românesc.

Concret, un cititor a semnalat ziarului Focus Press faptul că angajații de la Paco Beach au aruncat deșeurile, după ce au finalizat procesul de curățenie, într-o groapă proaspăt săpată de ABADL în procesul de nivelare a plajei din zona Zoom Beach, plaja 3 Papuci.

În imaginile primite de la cititor putem observa cum angajații operatorului economic dau foc deșeurilor în acea groapă.

Primăria Municipiului Constanța s-a sesizat iar persoana răspunzătoare de fapte antisociale a fost sancționată contravențional cu amenda de 1000 lei în conformitate cu prevederile art.5, pct 15 din HCL cu nr.184/2013. Totodată a fost sesizată și Garda de Mediu Constanța.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.