Președintele Belarus Aleksandr Lukașenko a amenințat joi (11.11.2021), că va răspunde oricărei noi sancțiuni europene legată de criza migranților de la frontiera Belarusului cu Polonia, de care Bruxellesul acuză Minskul, în contextul în care miniştrii de Externe UE se reunesc la 15 noiembrie în vederea discutării unor noi sancţiuni, relatează AFP, potrivit news.ro.
,,Dacă ei ne impun noi sancţiuni (…), noi trebuie să răspundem”, a declarat acesta, citat de agenţia publică de presă Belta, evocând posibilitatea de a suspenda funcţionarea unui gazoduct care traversează Belarusul şi livrează gaze naturale vitale europenilor.
Mii de migranţi, care deţin o viză belarusă cu speranţa de a intra în Uniunea Europeană (UE), s-au adunat la frontieră cu Polonia, iar Varşovia denunţă un ,,atac”orchestrat de Minsk şi Moscova.
Aproximativ 3.000-4.000 de migranţi, în principal kurzi din Orientul Mijlociu, au sosit luni la frontieră belaruso-poloneză, unde au fost opriţi de garduri de sârmă ghimpată şi de un important dispozitiv militar desfăşurat de Varşovia, hotărâtă să nu-i lase să treacă. Belarusul face ,,trafic organizat de fiinţe umane la frontieră”, a acuzat joi, la BFMTV şi RMC, secretarul de stat francez însărcinat cu Afaceri Europene Clément Beaune, conform stiripesurse.ro.
Lukașenko este acuzat de UE de mai multe săptămâni pentru alimentarea acestor tensiuni, prin emiterea unor vize migranților și prin trimiterea acestora la frontieră, pentru a se răzbuna împotriva sancţiunilor europene impuse Minskului în urma reprimării opoziţiei după alegerile prezidenţiale belaruse contestate din 2020.
,,Reuniunea miniştrilor de Externe UE care are loc la 15 noiembrie şi la care participă Jean-Yves Le Drian urmează să abordeze, evident, noi sancţiuni”, anunţa miercuri un purtător de cuvânt al Guvernului francez Gabriel Attal.
,,La începutul săptămânii viitoare va avea loc o lărgire a sancţiunilor” impuse Minskului, a anunţat şefa germană a Comisiei, în urma unei întâlniri cu preşedintele american Joe Biden la Washington.
A.M.



























