Curtea de Apel Constanța a amânat judecata pentru 29 noiembrie a.c., pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Frații Caratană din Mihail Kogălniceanu sunt acuzați de coruperea alegătorilor în formă continuată, la alegerile locale. Împreună cu Dumitru Mitrenga, aceștia au fost trimiși în judecată în 2019.
În ianuarie 2020, Judecătoria Constanța a constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriu, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, și a dispus începerea judecăţii. Dar cei trei au contestat decizia judecătorului de cameră preliminară, iar Tribunalul Constanța le-a admis cererile și a trimis cauza la prima instanţă, în vederea rejudecării.
Judecătoria Constanța a constatat, din nou, legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriu, în iulie 2020, și a dispus, iar, începerea judecății. De această dată, Tribunalul nu a mai contestațiile celor trei, în octombrie 2020 hotărârea de începere a procesului rămânând definitivă.
După judecată, în mai a.c., instanța i-a achitat pe Mișu Caratană, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de corupere a alegătorilor în formă continuată (unsprezece acte materiale), pe Dumitru Mitreanga (șapte acte materiale) și pe Mihăiță Caratană (cinci acte materiale). Judecătorii au considerat că nu sunt probe că aceștia au săvârșit infracțiunile de care sunt acuzați.
Procurorii au atacat, însă, decizia primei instanțe, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Constanța. Vineri, 6 octombrie a.c., cauza a fost amânată, pentru dezlegarea unor chestiuni de drept asupra cărora instanţa supremă urmează a se pronunţa, în vederea asigurarii caracterului unitar al practicilor instanțelor de judecată.
Valentin ISPAS
Citește și:



























sa stiu o singura localitate in care nu s-au cumparat voturi. O singura localitate, o stiti?