Angajat al Primăriei Tulcea, prins în timp de folosea angajaţii instuţiei şi o autoutilitară în scop personal

0
2161

La Tulcea administraţia locală şi-a schimbat culoarea politică, la cârma oraşului acum fiind un PNL-ist. Însă, funcţionarii publici din vechea gardă continuă să muncească în instituţie. Ştefan Ilie, primarul ales al oraşului, a adus în atenţia tulcenilor un caz în care un angajat a folosit o autoutilitară şi alţi doi colegi din Primărie, pentru a căra lemne de foc la domiciliu.

Noul primar susţine că nu o să tolereze aşa şi a precizat că poliția a întocmit deja raport, iar cercetarea faptelor a fost demarată. Funcționarul va fi convocat de comisia de disciplină și, în caz de vinovăție dovedită, vor fi aplicate sancțiunile cuvenite.

”Vineri dimineața (13, noiembrie, a.c.,) am fost informați de către un cetățean despre o posibilă ilegalitate. Am sesizat imediat Poliția Locală, care s-a deplasat la locul indicat și a constatat faptul că un funcționar al Primăriei Tulcea a folosit angajați, bunuri și chiar o autoutilitară a instituției în interes personal.  Concret, a depozitat în curtea D.I.A.P. lemne de foc, le-a transportat la domiciliu cu un camion al Primăriei, iar descărcatul acestora a fost asigurat de doi angajați ai Primăriei. Nu e bine deloc! Poate unii funcționari ai Primăriei nu au crezut avertismentele mele anterioare. Mai anunț o dată: Nu vom tolera nici un act de corupție, nu vom permite nici o hoție și nu vom tolera incompetența. Fiți cinstiți și harnici! Dacă nu, veți pleca din Primărie. Unii chiar cu dosare penale”, susţine Ştefan Ilie.

M.G.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.