Aproape 160 de constănțeni, amendați pentru că nu au scos gunoiul în pubele

1
236

În municipiul Constanța există în continuare mulți locuitori care ignoră prevederile legale în privința gestionării deșeurilor!

Săptămâna trecută, polițiștii locali constănțeni au aplicat 163 de sancțiuni persoanelor fizice și juridice, în valoare totală de 125.250 de lei.

Un număr de 158 de sancțiuni, în valoare totală de 88.250 de lei, au fost aplicate conform HCL nr. 77/2021, persoanelor fizice și juridice care au scos gunoiul menajer în ziua de gunoi, dar în alte tipuri de recipienți (saci, cutii, bidoane etc.), dar și pentru depozitarea improprie pe domeniul public a sacilor de gunoi.

Alte cinci sancțiuni, în valoare de 37.000 de lei, au fost aplicate în conformitate cu prevederile OUG 195/2005, art. 96, persoanelor fizice și juridice proprietare ale imobilelor nesalubrizate.

„Dacă nu vă pasă de orașul în care trăiți, poate vă pasă de bugetul familiei, așadar, respectând obligațiile legale privind depozitarea deșeurilor, evitați sancțiunile usturătoare pe care le-ați putea primi!

Semnalați cu încredere aceste fenomene antisociale care ne afectează pe toți, la numerele de telefon 0241/484.205 și 0341/922 sau la adresa de mail politia.locala@primaria-constanta.ro“, au transmis reprezentanții Primăriei Constanța.

V.I.

1 COMENTARIU

  1. Dar când se fura tomberoanele? Cine despăgubește? Politia locala? Primăria? Lași tomberonul dimineață în fata curții și pana vii de la serviciu la ora 16, nu mai găsești tomberoanele. De doua ori am rămas fără ele. Nimeni nu știe și nu a auzit nimic!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.