Magistrații Judecătoriei Constanța, la data de 14 ianuarie 2025, l-au condamnat pe Bogdan Petreanu la 4 ani, 3 luni şi 302 zile închisoare întrucât fapta a fost săvârșită pe perioada eliberării condiționate. Decizia Judecătoriei Constanța nu este definitivă.
Potrivit anchetatorilor, în data de 16.06.2025, inculpatul, în vârstă de 36 de ani, profitând de imposibilitatea persoanei vătămate, minor, de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa, sub pretextul oferirii de dulciuri, a ademenit-o în locuinţa sa, situată la etajul I al unui imobil din Km 4-5, cu intenţia de a întreţine un raport sexual cu aceasta, sens în care a dezbrăcat-o de pantaloni şi a uns-o pe corp cu ulei, fiind însă surprins de o altă persoană.
Fapta a avut loc în aceeași casă în care, în 2022, au fost trase focuri de armă.
Citește și: Noutăți din dosarul așa-zisului interlop Petreanu, acuzat că a vrut să violeze un minor





























