Judeţul Constanţa are un nou subprefect, în persoana Aurei Bozdoacă, cu susţinerea liderului PMP Claudiu Palaz, urmare a negocierilor cu PNL.
Acest post a fost negociat încă de anul trecut, reprezentanţii ALDE insistând ca funcţia să revină Iuliei Voicu, funcţionar în cadrul Primăriei Constanţa. Iată însă că PMP a reuşit să-şi impună punctul de vedere.
Contactată de FocusPress, Aura Bozdoacă a precizat că a fost surprinsă la sfârşitul anului trecut, când a aflat că este una dintre propunerile pentru această funcţie, însă a acceptat pentru că la Prefectură este “ca acasă”, dar mai cu seamă pentru că ştie foarte bine activitatea instituţiei în care lucrează, cu o întrerupere de doar 4 ani, de 19 de ani.
“Această numire este o confirmare a celor 23 de ani de activitate în administraţie. Cu excepţia a 4 ani, când nu am fost la Prefectură, aici e casa mea, viaţa mea. În perioada 2012-2014, când printr-o conjunctură nefericită mi-a fost desfiinţat postul, am încercat să mă reorientez, să lucrez într-un cabinet de avocatură. Colaborând la acest cabinet mi-am dat seama că nu asta îmi doresc. Ulterior, am fost jurist la Năvodari, iar în 2016, prin detaşare, am revenit în Prefectură. De-a lungul anilor am demonstrat că nu m-a interesat culoarea politică a primarilor, pentru că asta nu are legătură cu activitatea mea, eu încercând de fiecare data să am dialog şi să colaborez cu ei. La Prefectură cunosc colectivul şi faţă de anul 2012 cred că m-am înţelepţit”, a declarat, pentru FocusPress, Aura Bozdoacă.
Amintim că Palaz a fost şi el, mult timp, angajat al Prefecturii Constanţa, deţinând şi funcţia de subprefect, iar apoi pe cea de prefect.
De precizat că în privinţa Aurei Bozdoacă s-a vehiculat că ar fi fost susţinută, pentru funcţia de subprefect, şi de anumiţi primari PNL. Lideri ai PNL Constanţa au negat informaţia, indicând că propunerea a fost a lui Claudiu Palaz, preluată de preşedintele PMP Eugen Tomac şi negociată cu liderul PNL Ludovic Orban.
A.C.