Autorii jafului de la sala de jocuri de noroc Mario Star din Medgidia s-au ales cu pedepse majorate la apel. Decizia este definitivă și toți au de executat pedepse în regim de detenție. Indivizii au pus la cale totul ca la carte, ba chiar, cu o seară înainte, au avut „grijă“ și de camera de supraveghere din zonă. De precizat că aceștia aveau o părere foarte bună despre ei, precizând pe rețelele de socializare să sunt antrenori de șmecheri.
Instanța de fond, adică Judecătoria Medgidia, i-a condamnat pe Nicușor Florin Cobei la 3 ani și 2 luni de închisoare cu executare, pe Robert Gabriel Solomon la 3 ani și 6 luni cu executare, pe Florin Cornel Tăbîrcă la 2 ani și 6 luni cu executare, iar pe Marius Ionuț Diac, la 3 ani.
Dar la Curtea de Apel Constanța, pe 16.03.2023, judecătorii au admis apelul procurorilor și au majorat pedepsele indivizilor.
„Majorează pedepsele principale aplicate inculpaților Cobei Nicușor Florin, Tabârcă Cornel Florin, Solomon Robert Gabriel și Diac Marius Ionuț, după cum urmează: de la 3 ani și 2 luni de închisoare la 3 ani și 10 luni de închisoare, pentru inculpatul Cobei Nicușor Florin; de la 3 ani și 6 luni de închisoare la 4 ani de închisoare, pentru inculpatul Solomon Robert Gabriel; de la 2 ani și 6 luni de închisoare la 3 ani de închisoare, pentru inculpatul Tăbîrcă Cornel Florin; de la 3 ani de închisoare la 3 ani și 6 luni de închisoare, pentru inculpatul Diac Marius Ionuț“, potrivit minutei judecătorești a Curții de Apel Constanța.
Decizia este definitivă.
În fapt, în data de 18.12.2021, în jurul orei 21.45, trei dintre inculpați, după ce au fost anunțați de ceilalți că pot acționa, având fețele acoperite, au pătruns în punctul de lucru al societății Mario Star din Medgidia, de pe Bulevardul Independenței, unde au agresat-o fizic pe angajata societății, inclusiv prin folosirea unui spray paralizant, și au sustras suma de 24.367 de lei, din sertarul situat în spatele tejghelei.
Totodată, la data de 17.12.2021, unul dintre inculpați a modificat poziția camerei de supraveghere de la sala de jocuri, iar în data de 18.12.2021, alături de complicii săi, au rămas ultimii clienți în sala de jocuri, pentru a-i anunța pe ceilalți că înăuntru nu mai este nicio persoană, înlesnind infracțiunile comise de aceștia.
Angajata, prinsă de gât și stropită cu spray paralizant în față
Rămasă singură în sală, persoana vătămată a început să scoată banii din aparate și să îi numere, pentru a separa fondul de rulment de încasări. În timp ce scotea banii dintr-un aparat de lângă ușa de acces și voia să meargă la bar, a auzit cum s-a deschis ușa, iar când s-a întors să vadă cine este, a fost prinsă cu brațele în jurul gâtului, de către o persoană care i-a spus „Stai așa“.
Pe lângă persoana care a ținut-o cu mâinile de gât, a văzut că a mai intrat încă un bărbat, care s-a deplasat în interiorul barului. În acest timp, persoana vătămată a început să țipe, s-a zbătut și a scăpat din mâinile celui care o ținea, iar imediat acesta i-a pulverizat un spray în zona feței.
În final, persoana vătămată a constatat că nu mai era nimeni în sală și cele două persoane au ieșit, chiar dacă nu a apucat să vadă când a ieșit cea care se îndrepta spre bar. Imediat a apăsat insistent pe butonul de panică și, ulterior, a constatat faptul că în sertar nu se mai aflau banii, respectiv 24.367 de lei.
Liliana BELCIUG



























