Un autoturism a luat foc în urma unui accident rutier și a fost nevoie de intervenția pompierilor pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu.
În jurul orei 7.30, un autoturism Dacia Logan s-a izbit violent de scuarul de la trecerea de pietoni din fața Universității „Andrei Șaguna“. În urma impactului, mașina a luat foc. La fața locului au intervenit echipaje ale ISU Dobrogea cu autospeciale de stingere, descarcerare și SMURD.
Pompierii au reușit în scurt timp să stingă incendiul izbucnit la compartimentul motor. Din fericire nu au fost înregistrate victime.
C.S.


























