Ca urmare a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă cu diametrul de 110 mm, de la intersecția străzilor Octavian Goga cu Duiliu Zamfirescu din localitatea 23 August, județul Constanța, RAJA S.A. a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile, joi, 3 iunie a.c., în intervalul orar 10.30 – 14.00.
Sunt afectați de lipsa apei consumatorii de pe partea stângă a localității 23 August, cu sensul de mers către municipiul Constanța.
”Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp”, transmit reprezentanții RAJA SA.