Cazinoul din Constanța nu încetează să fie în primele pagini ale ziarului, mai ales când se discută de câte o nouă recondiționare a vechii clădiri. Rămâne până la urmă o emblemă a orașului Constanța, iar în jurul lui sunt create nenumărate legende. Are o istorie fascinantă și vă propunem astăzi să trecem în revistă toate etapele pe care acest monument le-a avut. Știați că este cea mai importantă clădire publică realizată în stilul Art Nouveau din țara noastră?
Cazinoul din Constanța a trăit și a văzut multe. De la protipendada secolului al XIX-lea, la turiști fascinați de frumusețea lui, până la personalități politice care au vrut să îl protejeze sau, dimpotrivă, să îl distrugă.
Clădirea inițială era făcută din lemn și paiantă și a apărut în anul 1880, lângă Farul Genovez. Numele pe care îl purta era Cazin sau Kürsaal, cum se zicea în limba germană “sală de relaxare” și era primul loc din oraș destinat distracției și schimbului cultural. Da, ați citit bine, era nevoie de un astfel de loc pentru toți intelectualii vremii, care primeau vizitatori și din alte țări și făceau schimbi de idei cu privire la evenimentele secolului. A atras curând atenția întregii protipendade a orașului, așa că vedeai numai oameni de seama frecventând Kürsaal-ul. Existau două săli de lectură unde cărturarii citeau operele și ziarele cu ștaif ale vremii, printre care “Telegraf”, “Le Figaro” și “L’Ilustration”. Mai erau și două săli de jocuri, unde aristocrații jucau jocuri de societate sau de cazinou, o practică populară a vremii venită tocmai de la Monaco. În acea vreme, frații Blanc, Louis și François, revoluționau piața cazinourilor în Monte Carlo și Germania. Putem spune, fără dubiu, că cel din Constanța era cazinoul momentului din Balcani.
Pe lângă sălile de jocuri, terasa cu vedere la malul mării era de departe atracția tuturor vizitatorilor. Aici se întâlneau elita constănțeană, turiștii, marinarii sau scriitorii vremii. Emblematicul monument este precizat și în operele autorului Barbu Ștefănescu Delavrancea. În perioada în care Kürsaal-ul era faimos, se ridicau în jurul lui unele dintre cele mai frumoase case din oraș, printre care Casa Pariano, care astăzi este Muzeul Ion Jalea, Casa Zottu, Casă Pâslă, Casa Şomănescu și altele.
Din păcate, în anul 1891, o furtună a smuls acoperișul clădirii din lemn, iar autoritățile de la acea vreme au considerat că este mai eficient să demoleze vechea clădire și să construiască alta nouă, decât să o refacă pe cea distrusă. S-a schimbat locul, noua clădire s-a mutat mai înspre port, iar construcția era tot din paiantă, cu piloni de lemn. În interior, era similară cu Kürsaal-ul: o sală de dans, mai multe încăperi pentru diverse activități (baluri, teatre, locuri de recreere) și o terasă cu vedere la mare. Purta numele de Casin, dar și această clădire a avut viață scurtă. A fost dezmembrată total în anul 1902. Imediat după, se aprobă construcția edificiului care avea să devină simbolul orașului de la malul marii.
Arhitectul care și-a pus amprenta asupra stilului clădirii se numește Daniel Renard (jumătate român, jumătate elvețian), ce avea studii la Paris. El a proiectat clădirea în stilul Art Nouveau. Schimbările politice frecvente de la acea vreme au făcut ca proiectarea să fie preluată de arhitectul Petre Antonescu, care avea o viziune mai… românească asupra clădirii. Nu a rămas prea mult timp nici acesta, așa că Daniel revine la cârma proiectului, iar edificiul este un exemplu veritabil al curentului Art Nouveau. Fascinanta clădire a fost inaugurată pe data de 15 august 1910, în prezența Principelui Ferdinand. Edificiul final era cu mult mai impresionant decât predecesorii săi. Avea un hol generos de primire, cu scări majestuoase în rampe. Existau săli de lectură, vestiar, bufet, două săli de joc și una de biliard. La etaj, exista o impresionantă sală de spectacole, lângă care se aflau foaierul artiștilor și un budoar pentru doamne. Până în 1916, aici s-au ținut cele mai mari evenimente culturale ale vremii, iar după, clădirea a fost folosită ca spital de campanie. A avut nevoie de reparații de mai multe ori, în anul 1934, când a fost chemat chiar arhitectul principal, Daniel Renard, dar și în anul 1951. Între 1960 și 1989, aici era sediul ONT Litoral, iar o reparație majoră a fost făcută și între anii 1986-1988.
După ce mulți ani proiectul reabilitării și consolidării clădirii Cazinoului a fost plimbat de la o autoritate la alta, s-a aprobat în sfârșit începerea lucrărilor. Deja se lucrează, iar termenul proiectului este de 27 de luni. La finalul lucrărilor de reabilitare, Cazinoul va fi redat circuitului public și va fi din nou un centru cultural și de divertisment. Până la urmă, edificiul este cea mai importantă clădire publică realizată în stilul Art Nouveau din țara noastră.
