Continuă procesul în cazul instructorului din cadrul Școlii de Pilotaj Tuzla, cetățean britanic, care consideră că i-au fost încetate raporturile de muncă pe nedrept. Următorul termen în proces a fost stabilit pentru data de 21 iulie, dată până la care se vor analiza noile probe propuse. Este vorba despre Caroline Kristina Wynton-Rhodes, care consideră că a fost un abuz.
Femeia are în jur de 76 de ani și este pilot profesionist de aviație, cu zeci de mii de ore de zbor. A activat în cadrul Școlii de Pilotaj Tuzla până la un moment dat când, așa cum Focus Press a mai relatat, i s-ar fi retras atribuțiile privind calitatea de examinator, pe motiv de vârstă și că nu ar mai corespunde exigențelor impuse de această profesie, mai ales din punct de vedere medical.
Astfel, Caroline Kristina Wynton-Rhodes a acționat în instanță Regional Air Services SRL, dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Constanța pe 3.05.2022, cu obiectul „contestaţie decizie de concediere“.
Dosarul încă se află pe rol, iar pe 16.06. 2023, magistrații au decis: „Amână cauza. Soluția pe scurt: În vederea administrării probelor propuse, amână judecarea cauzei la data de 21.07.2023“.
De asemenea, a mai fost un dosar pe rol, înregistrat la Curtea de Apel Constanța, cu obiectul: „obligația de a face“. Pârât a fost Autoritatea Aeronautică Română. Aici, Caroline Kristina Wynton-Rhodes a cerut obligarea pârâtei de a-i da posibilitatea să-și reia activitatea. Pe 12 decembrie 2022, instanța de fond i-a respins acțiunea, dar și cererea privind daunele morale de 150.000 de euro.
„Respinge, ca nefondată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei în ceea ce priveşte cererea de obligare la reluarea procedurii de examinare profesională a reclamantei şi de a permite efectuarea controlului medical periodic pentru obţinerea certificatului medical Clasa 1/2/LAPL. Admite excepţia lipsei de obiect în ceea ce priveşte cererile de obligare a pârâtei de a răspunde la cererile din datele de 26.11.2020, 19.12.2020, 31.12.2020, de obligare la reluarea procedurii de examinare profesională a reclamantei şi de a permite efectuarea controlului medical periodic pentru obţinerea certificatului medical Clasa 1/2/LAPL şi, în consecinţă, respinge aceste cereri ca rămase fără obiect. Respinge ca nefondată cerere reclamantei privind obligarea pârâtei la plata sumei de 150.000 de euro cu titlu de daune morale. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Curtea de Apel Constanţa – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 12.12.2022“, potrivit minutei judecătorești.
Decizia nu era definitivă, însă pe portalul instanțelor de judecată nu apare că femeia ar fi depus recurs. Rămâne de văzut ce se va întâmpla în celălalt dosar.
Caroline Kristina Wynton-Rhodes a contactat Focus Press, precizând că „povestea completă“ include hărțuire, abuz fizic, degradare din partea RAS (Regional Air School), dar și încălcări grave ale Legii Muncii. Așadar, de urmărit ce va decide instanța.
Liliana BELCIUG



























