Managerul interimar al Serviciului de Ambulanță Județean din Constanta, dr. Ionuț Cealera, a fost repus în funcție de Ministerul Sănătății, în baza unui articol de lege care interzice acest lucru. Potrivit Legii 95/2006, Articolul 118, „numirea într-o funcție de conducere interimară la nivelul serviciilor de ambulanţă judeţene şi al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti–Ilfov se efectuează pe o perioada de maximum 6 luni, fără posibilitate de prelungire„.
Dr. Cealera, salariu generos la SAJ Constanța
Deși perioada de interimat a dr. Cealera s-a încheiat la finele lunii februarie, liderul de sindicat Gheorghe Chiș ar fi intervenit la ministrul Sănătății să-i prelungească șederea la SAJ Constanța pentru încă o lună, perioadă în care managerul interimar va beneficia de un salariu de bază de 19.643 lei, la care se mai adaugă și un spor pentru condiții deosebit de periculoase, ceea ce înseamnă că venitul său lunar ajunge la 30.000 lei. „La salariul de bază se mai aplică sportul de până la 50%. Suma este mult mai mare și se impozitează. La cei care sunt prin concurs se stabilește, prin contract de manageriat, cu ministrul Sănătății, cuantumul care revine ca și spor pentru condiții deosebit de periculoase„, a declarat Gheorghe Chiș, pentru Focus Press, liderul Federației Naționale Sindicale „Ambulanța”.
Presiuni politice
„A venit o prelungire pentru 30 de zile. Actul normativ menționează foarte clar că, până la concurs, se face numirea din cadrul instituției, pentru șase luni, fără continuitate, fără posibilitatea de a se prelungi peste 6 luni. Din păcate, avem manageri de servicii de ambulanță din 2018 care nu au mers la concurs și s-a prelungit mandatul tot prin interimat. Până la urmă ce facem? Respectăm legea sau nu respectăm legea? Nu doar la Constanța, ci la modul general. Ieri (8 martie -n.r.) am avut o discuție la Ministerul Sănătății (MS), pe speța aceasta, să vedem ce este de făcut. Am avut promisiunea că, în maxim 3 luni, se va organiza concurs. M-am implicat la Constanța, pentru că a fost o discuție pe cele două propuneri la nivel de SAJ Constanța. Propunerea Laurențiu Bădescu nu a primit avizul de la Departamentul pentru Situații de Urgență. Pentru numiri interimare se cere și avizul DSU, dar nu i s-a dat domnului Bădescu și până la soluționarea situației am cerut să nu rămână serviciul într-un blocaj din lipsă de conducere și să i se prelungească dr. Cealera încă o lună și până atunci să se clarifice pe plan local poziția. Aici este vorba de presiuni și propuneri politice locale„, a declarat Gheorghe Chiș, liderul Federației Naționale Sindicale „Ambulanța”.
USR nu i-a mai prelungit mandatul dr. Bădescu în 2021
Dr. Ionuț Cealera ar fi devenit managerul SAJ Constanța, în 2021, cu susținerea politică a celor de la USR-PNL, lucru confirmat, pentru Focus Press, și de Gheorghe Chiș. Din câte se pare, medicul a beneficiat de ajutorul senatorului liberal Septimiu Bourceanu și a fostului ministru al Justiției, Stelian Ion. Septimiu Bourceanu a sunat la redacția Focus Press să se dezică de dr. Cealera, precizând că nu ar avea nicio implicare, uitând să menționeze că soția lui a fost angajata SAJ Constanța. Mandatul dr. Laurențiu Bădescu nu a mai fost prelungit din cauza USR. Monica Althamer, fost secretar de stat din partea USR, a semnat o adresă din care reiese că nu se mai prelungește mandatul dr. Bădescu pentru o perioadă de 3 luni, la care avea dreptul conform legii sănătății, iar locul său a fost ocupat de dr. Cealera.
De ce nu a primit dr. Bădescu avizul consultativ al DSU în 2022?
Cele șase luni de interimat ale dr. Cealera s-au încheiat, dar a rămas în continuare manager interimar pentru 30 de zile, deși legea interzice acest lucru. Din declarațiile liderului sindical Gheorghe Chiș înțelegem că dr. Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, nu i-a oferit avizul consultativ medicului Bădescu pentru a reveni la conducerea SAJ Constanța și s-a decis păstrarea dr. Cealera. Care este motivul? „Domnul Bădescu a fost manager prin concurs. La finalizarea contractului nu i s-a mai prelungit contractul. Din câte știu a fost un raport de control al DSU și de la MS, prin care s-a solicitat să nu i se prelungească contractul de interimar. S-a respectat perioada de concurs, cei 3 ani, dar nu i s-a mai aprobat prelungirea, pentru că nu a primit un aviz favorabil de la DSU„, susține Gheorghe Chiș.
Control cu „dedicație” de la DSU și amendă transformată în avertisment
În mandatul dr. Laurențiu Bădescu, dr. Ionuț Cealera a fost director medical (2017-2021), iar cel din urmă îl acuză acum pe fostul manager că, în 2020, a înființat substații de Ambulanță la Ovidiu și Mihail Kogălniceanu, fără autorizație, iar apoi s-a ajuns în instanță. Dr. Bădescu ar fi primit o amendă de 40.000 lei (de la un fost angajat al SAJ Constanța, care în prezent activează la DSU, fiind subalternul dr. Raed Arafat, și care ar fi identificat așa-zisele nereguli de la Ovidiu și Mihail Kogălniceanu), dar instanța a înlocuit-o cu un avertisment.
Interesant este faptul că în 2020, dr. Cealera era director medical, iar acum acesta acuză că activitatea medicală din cele două substații s-a desfășurat fără autorizație de funcționare, invocând „malpraxis”. Detalii aici. „Am vorbit cu dr. Cealera și mi-a spus că în acea perioadă nu mai era director medical„, a spus Chiș. Însă, conform declarației de avere din 2020, dr. Cealera activa în conducerea SAJ Constanța și atunci nu a sesizat presa că ar fi nereguli. De altfel, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică, Tudorel Ene, a declarat, pentru Focus Press, că sediul substației din Ovidiu a primit autorizația de funcționare în data de 27.11.2020, iar sediul substației din Mihail Kogălniceanu au primit autorizația în data de 30.09.2019. Cu alte cuvinte, cele două substații funcționau legal.
În data de 17.03.2021, dr. Cealera nu a mai fost director medical, dar a rămas în cadrul SAJ ca medic. La scurt timp după ce nu a mai fost director medical a venit și un control DSU la SAJ Constanța, se pare că ar fi fost un control cu dedicație, și din echipa de control ar fi făcut parte și un fost angajat al serviciului de ambulanță. Pentru că s-au raportat nereguli la București, Monica Althamer, fost secretar de stat din partea USR, i-a transmis dr. Bădescu că Ministerul Sănătății nu-i mai prelungește contractul.
Chiș: Ministerul Sănătății îl susține pe dr. Bădescu
Dr. Cealera mai spune acum că, în perioada de șase luni de interimat, a pus în legalitate cele două stații de ambulanță. Dr. Cealera a precizat pe 1 martie 2022, pentru Focus Press, că dr. Bădescu este susținut politic de către PSD și că urmează să-i preia atribuțiile. Însă, lucrurile s-au schimbat peste noapte și dr. Cealera a fost menținut la SAJ Constanța pentru încă 30 de zile. „Pe mine m-a interesat să nu existe un blocaj la nivel de funcționare a serviciului de ambulanță. Va trebui să se ia măsuri cât mai urgente. Ministerul Sănătății îl susține pe dr. Bădescu, pentru că este susținut pe plan local de PSD, iar dr. Cealera a fost pus manager în perioada USR-PNL și posibil să aibă susținere din partea PNL (!), dar asta dânșii pot să recunoască sau să nu recunoască. Acel blocaj, la nivel de Constanța, sunt jocuri politice. Asta mă nemulțumește și nu sunt de acord„, a spus Chiș. Întrebat dacă este legală prelungirea interimatului în cazul dr. Cealera, Chiș a precizat că: „Ținând cont că sunt județe în care s-a recurs la prelungire după prelungire de interimat nu cred că este o crimă, ci o soluție de moment, temporizare, și este necesară o clarificare politică. Pe cine vor în final?„
Când se organizează concurs?
Liderul Federației Naționale Sindicale „Ambulanța” a ținut să accentueze faptul că până acum nu s-a organizat concurs din cauza schimbărilor miniștrilor: „Anul trecut, în august, s-a refăcut ordinul de ministru care reglementează modalitatea de ocupare a posturilor de manager general, urmând ca din toamnă, imediat după ce în august a fost publicat în Monitorul Oficial, să se treacă la procedura concursului. A fost o schimbare în coaliție, o scindare în Guvern, ministrul de atunci era de la USR și a rămas totul la nivel de ordin, dar nu s-a demarat procedura de organizare. A urmat o nouă conducere la minister. După un an ne găsim cu promisiunea de la Ministerul Sănătății, în urma discuțiilor din 8 martie și astăzi (9 martie -n.red.) voi continua discuțiile pe tema asta, că se vrea în cel mai scurt timp să se organizeze concursul„.
Posibilă conducere militară? Serviciile de ambulanță sunt unități strategice
În cazul în care nu se va organiza nici peste trei luni un concurs, Chiș spune că va avea loc un moment de criză: „Am terminat cu starea de alertă și ne putem aștepta cu măsuri care să blocheze tot și Doamne ferește să se ajungă la conducere militară, mai ales că serviciile de ambulanță sunt unități strategice. Noi, Federația, insistăm să se organizeze concursul. S-a întâmplat că unele persoane să nu participe la concurs, dar au rămas mai mult timp în funcții, cu susținere politică. Constanța a rămas cu o prelungire temporară de o lună. Și Bihorul este într-o situație similară, de prelungire, până se clarifică propunerile. Și acolo este similar ca la SAJ Constanța, manager interimar pentru 30 zile, perioadă în care să se clarifice și să se analizeze situația, mai ales că nici acolo DSU nu a dat avizul pozitiv pentru înlocuire. Având în vedere situația de la Constanța, și fiind sesizat de colegii de sindicat, că erau fără conducere și își făceau griji, nu se știa ce se vrea, implicarea mea a fost să se urgenteze nominalizarea și să continuăm cu fostul manager (dr. Ionuț Cealera -n.red.), dar nu mai mult de 30 de zile, pentru a elucida situația pentru cele două propuneri. Am sunat la ministru, am aflat despre ce este vorba și am făcut o adresă scrisă prin care am rugat să se rezolve cu celeritate situația de la Constanța și situația de la Bihor. Așteptăm în final să vedem cine câștigă”.
Alexandra VASILE
































