Clujul ne dă lecții la capitolul strategiei culturale. Primăria Constanța a organizat de Ziua Culturii dezbaterea tematică on-line “Strategia Culturală a municipiului Constanța. Kilometrul zero”.
Clujul a avut nevoie de un an pentru a pune la punct toate aspectele ce țin de strategia culturală și au extins-o pe 10 ani, pentru a putea să corespundă cu perioada de planificare pentru fonduri europene, iar Constanța este doar la stadiul de dezbatere.
Primăria Constanța a anunțat că prin această dezbatere a debutat demersul instituțional de elaborare a Strategiei Culturale a municipiului Constanța 2021-2031. Dezbaterea a fost destinată reprezentanților instituțiilor publice de cultură din municipiu și județ. La eveniment au participat și experți în management cultural implicați în elaborarea Strategiilor culturale din Timișoara și Cluj-Napoca. Astfel, un specialist din Cluj a explicat pe larg constănțenilor prezenți la dezbatere ce au de făcut în această privință. Toate detaliile le puteți găsi în materialul video.
Alexandra VASILE


























