Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a stabilit un nou termen pentru depunerea ofertelor pentru concesionarea unor spații de servicii de pe rețeaua națională, printre care și autostrada A4 Ovidiu – Constanța. Licitația lansată la finalul anului trecut a suferit mai multe modificări privind termenul de depunere al ofertelor, iar mai apoi a fost suspendată.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a lansat, pe 2 decembrie 2023, o procedură de achiziție publică pentru atribuirea contractului „Concesiune de servicii în vederea utilării/dotării, operării și întreținerii spațiilor pentru servicii/parcărilor de scurtă durată/parcărilor de lungă durată aflate pe autostrăzile/drumurile expres și drumurile naționale din România, deschise traficului rutier, situate pe autostrăzile A3, A4, A10, DN65F VOS – VO Craiova, VO Satu Mare, VO Mihăilești, DEX Craiova-Pitești: LOT 1-LOT 12“. Termenul inițial pentru depunerea ofertelor a fost 5 februarie 2024, iar ulterior a fost prelungit până pe 28 februarie, pentru ca mai apoi să fie suspendată licitația. Iată că marți, 13 august 2024, CNAIR a stabilit ca noul termen de depunere a ofertelor pentru cele douăsprezece contracte de concesiune să fie 29 august 2024.
Operatorii economici interesați de participarea la procedura de concesiune publică trebuie să știe că ofertele pot fi depuse pentru următoarele loturi:
- Lot 1 – Spații pentru Servicii Km 23+500 dreapta și 26+600 stânga, Moara Vlăsiei și Parcări de Scurtă Durată aflate la Km 17+000 (stânga/dreapta) și Km 34+900 (stânga/dreapta) Autostrada A3 București – Ploiești;
- Lot 2 – Spații pentru Servicii Km 63+500 dreapta/stânga, Bărcănești și Parcări de Scurtă Durată aflate la Km 56+900 (stânga/dreapta) și Km 49+100 (stânga/dreapta), Autostrada A3,București – Ploiești;
- Lot 3 – Spații pentru Servicii Km 10+840 stânga/dreapta, Nodul Turda, Autostrada A3 Câmpia Turzii – Gilău;
- Lot 4 – Spații pentru Servicii Km 47+490 stânga/dreapta, Gilău, Autostrada A3 Câmpia Turzii – Gilău;
- Lot 5 – Spații pentru Servicii Km 64+000 (stânga/dreapta), Biharia, Autostrada A3 Gilău – Borș, Secțiunea 3C;
- Lot 6 – Spații pentru Servicii Km 4+000 (stânga/dreapta), Ovidiu, Autostrada A4, VO Constanța;
- Lot 7 – Spații pentru Servicii Km 46+800 (stânga) / Km 46+600 (dreapta), Aiud, Autostrada A10 Sebeș – Turda;
- Lot 8 – Parcări de Lungă Durată Varianta de ocolire Craiova Sud, Km 4+460 dreapta și Km 3 + 780 stânga;
- Lot 9 – Parcări de Lungă Durată Varianta de Ocolire Satu Mare, Km 7+550 (stânga) / Km 4+400(dreapta);
- Lot 10 – Parcări de Lungă Durată Varianta de Ocolire Mihăilești, Km 1+780 (stânga) / Km 1+960 (dreapta);
- Lot 11 – Spații pentru Servicii Km 29+240 (stânga/dreapta) DEx Craiova – Pitești, Tronson 2, Lot 1;
- Lot 12 – Spații pentru Servicii Km 55+300 (stânga/dreapta) DEx Craiova – Pitești, Tronson 2, Lot 2.
Dintre cele douăsprezece loturi, cea mai mare valoare – 2,7 miliarde de lei – este pentru A4 Ovidiu – Agigea, iar 2 miliarde lei sunt estimate pentru A3 București – Ploiești.
Termenul de finalizare a utilării spațiilor de servicii de către viitorii concesionari este de 18 luni de la ordinul de începere a contractului, iar perioada de concesiune pentru fiecare lot variază între 17 și 40 de ani, calculată de la momentul semnării contractului.
Andreea CONDURACHE



























