Fostul inspector din cadrul Primăriei Eforie, Marius Pavalachi, cel care s-a supărat pe colegii săi pentru că luau șpagă fără el, a fost, în sfârșit, reabilitat, după condamnarea pentru luare de mită din dosarul ”Șpagă pentrul tarabe”. Acesta se chinuie încă de la începutul anului să își curețe cazierul judiciar, însă, din câte se pare, nu toți judecătorii au fost de acord cu asta.
În luna ianuarie a acestui an, fostul funcționar public din cadrul Primăriei Eforie, Marius Pavalachi, a formulat cerere de reabilitare judecătorească, pentru a-și ”albi” cazierul pătat în urmă cu câțiva ani, când a fost condamnat în dosarul penal „Șpagă pentru tarabe”.
Așa cum am mai arătat și în alte articole pe aceeași temă, povestea care i-au afectat imaginea fostului funcționar public este una veche, din 2012, însă afacerea este și mai veche de atât. În fapt, două personaje cunoscute în Eforie au pretins şi primit sume de bani de la diverse persoane care intenţionau să închirieze standuri comerciale în Eforie Nord, beneficiind de sprijinul şi acţionând sub coordonarea lui Marius Pavalache. Aceştia au fost acuzaţi că au facilitat încheierea ilegală de contracte pentru spaţiile aparţinând domeniului public, primind în schimb sume cuprinse între 1000 – 2000 euro pentru fiecare spaţiu închiriat, afirmând că au influenţă asupra funcţionarului Marius Pavalache.
În urma unor acțiuni, cei doi indivizi au fost prinşi primind 2.000 de euro, respectiv 1.800 euro, iar Pavalachi a fost prins în timp ce încasa suma de 18.000 lei.
În luna iulie 2012, procurorii au organizat trei acţiuni de flagrant, una dintre ele având loc chiar în sediul Primăriei Eforie. Pavalachi şi încă o persoană au fost prinşi în timp ce primeau 11.000 de lei pentru închirierea a două tonete de la un comerciant care, în realitate, era investigator sub acoperire. Celelalte acţiuni de flagrant au fost organizate la două terase din staţiune, unde alte trei persoane au fost reţinute după ce au „încasat” de la poliţişti sub acoperire, care pozau în comercianţi, diverse sume de bani pentru a-i ajuta să închirieze spaţii comerciale.
Trecând peste etapele procesuale, Marius Pavalachi a fost condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare pentru infractiunea de luare de mita.
În luna iunie, judecătorii de la Tribunalul Constanța i-au respins cererea de reabilitare judecătorească, motiv pentru care condamnatul a fosrumulat contestație, care s-a judecat la Curtea de Apel.
Aici, judecătorii au fost ceva mai inulgenți. Miercuri, 7 septembrie, instanța a desființat hotărârea Tribunalului și, rejudecând, a dispus reabilitarea judecătorească a lui Marius Pavalachi, iar de această dată hotărârea a rămas definitivă.
D.A.




























Ce mult o sa ma bucur când va dau in judecată , va mulțumesc