Guvernul britanic a confirmat luni o înăsprire a condiţiilor de obţinere a rezidenţei permanente pentru cetăţenii străini cu statut legal, mulţi dintre ei urmând să aştepte cel puţin 10 ani pentru a fi eligibili, faţă de 5 ani în prezent, transmite AFP.
Această reformă fusese anunţată în noiembrie 2025 de ministrul de interne Shabana Mahmood, în cadrul măsurilor împotriva imigraţiei legale şi ilegale luate de guvernul laburist, confruntat cu ascensiunea partidului antiimigraţie Reform UK, scrie Agerpres.
Luni, Shabana Mahmood a prezentat unele relaxări ale regulilor pentru lucrătorii din sectorul îngrijirii, faţă de versiunea iniţială a proiectului, pe care unii laburişti au considerat-o prea restrictivă.
„Statutul de rezident permanent conferă unul dintre cele mai preţioase drepturi pe care le poate oferi această ţară”, a declarat Shabana Mahmood în parlament, menţionând că ea însăşi este fiica unor imigranţi pakistanezi din regiunea Kashmir. „Dreptul de a trăi în această ţară pentru totdeauna trebuie de acum să fie meritat. Nu va mai fi automat”, a adăugat ea.
De acum înainte, solicitanţii vor trebui, în general, să demonstreze zece ani de rezidenţă în Marea Britanie pentru a fi eligibili pentru un statut de rezidenţă permanentă, în loc de cinci ani în prezent. Reforma li se va aplica chiar şi străinilor care locuiesc deja în Marea Britanie.



























