Șahul nu înseamnă doar mutări calculate și strategii complexe, ci și disciplină, răbdare, perseverență și capacitatea de a lua decizii sub presiune. Sunt valori pe care Marele Maestru Internațional (MMI) George Gabriel Grigore, noul antrenor principal al Secției de Șah a CSM Constanța, le-a dobândit de-a lungul a peste patru decenii dedicate sportului minții și pe care își propune acum să le transmită noilor generații de șahiști.
Născut în Constanța, MMI Grigore a locuit în orașul natal până aproape de vârsta de 20 de ani, când s-a mutat în București. După mai mulți ani petrecuți în Capitală, începând din 2005 a revenit definitiv în Dobrogea. Parcursul său educațional este strâns legat de orașul natal. A urmat cursurile școlii primare la Liceul Pedagogic, gimnaziul la Școala nr. 12, în clădirea în care astăzi funcționează Muzeul de Artă Populară, iar studiile liceale le-a absolvit la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”. Ulterior, a urmat Facultatea de Matematică, specializarea Informatică, o alegere care s-a potrivit foarte bine cu rigoarea și logica pe care le presupune și șahul. Pasiunea pentru șah a apărut aproape întâmplător. În cartierul în care locuia se afla Clubul Electrica, la doar câteva minute de mers pe jos de casă. Această întâmplare avea să-i schimbe însă parcursul, transformând un joc descoperit în copilărie într-o carieră de performanță. De-a lungul anilor, au existat mai multe momente definitorii în cariera sa. În 1986 a câștigat Campionatul Județean de Seniori, rezultat care i-a confirmat potențialul. Patru ani mai târziu, în 1990, a devenit campion național de juniori, iar în 2002 a obținut titlul de Mare Maestru Internațional, una dintre cele mai importante realizări ale carierei sale. Pentru constănțeanul George Gabriel Grigore, titlul de Mare Maestru Internațional a avut o semnificație aparte. Mai presus de recunoașterea publică, acesta i-a oferit liniștea interioară că și-a atins obiectivul pentru care muncise ani la rând. După acel moment, spune că nu a mai simțit nevoia să demonstreze ceva în mod special, ci doar să fie autentic și să continue să practice șahul la cel mai înalt nivel. Întrebat dacă există o partidă definitorie pentru cariera sa, acesta amintește de turneul de la Limpedea, unul dintre cele mai puternice concursuri din România la acea vreme, la care au participat șapte mari maeștri internaționali. În penultima rundă l-a întâlnit pe liderul competiției, marele maestru georgian Tornike Sanikidze, campion național al Georgiei. Victoria obținută atunci este considerată una dintre cele mai spectaculoase partide din întreaga sa carieră. Partida a fost desemnată „Partida săptămânii” pe Internet Chess Club (ICC), cea mai importantă platformă de șah online din acea perioadă, iar ulterior a aflat că aceasta a fost analizată și în rubrica de șah a prestigiosului cotidian spaniol El País. Printre competițiile pe care le consideră speciale se numără participarea la Olimpiada de Șah de la Istanbul din anul 2000, precum și titlurile de campion național pe echipe obținute alături de Politehnica București, Apa Nova și Baia Mare. Un loc aparte îl ocupă și medalia de bronz cucerită anul trecut împreună cu echipa din Baia Mare. Rezultatul a fost cu atât mai valoros cu cât, înaintea începerii competiției, obiectivul echipei era evitarea retrogradării. Un rol important în formarea sa l-a avut colaborarea cu maestrul internațional Mihai Ghindă. Deși întâlnirile dintre cei doi nu au fost foarte dese, influența acestuia asupra evoluției sale a fost considerabilă. MMI Grigore mărturisește că venea dintr-un șah practicat „mai de la țară”, iar ideile și experiența unui multiplu campion național i-au schimbat complet perspectiva asupra jocului. Repertoriul său de deschideri era, la acel moment, foarte limitat și nepotrivit nivelului la care ajunsese. În același timp, recunoaște că a fost mult timp un „lup singuratic”, iar această abordare l-a costat. În opinia sa, schimbul de idei este esențial pentru progres, iar colaborarea cu alți jucători accelerează procesul de învățare. Ca exemplu, povestește despre o discuție de doar câteva minute purtată cu marele maestru Liviu Dieter Nisipeanu după o partidă. Explicațiile primite atunci au devenit ulterior subiectul unei lecții de aproximativ 30 de minute susținute elevilor săi, demonstrând cât de valoroase pot fi experiențele împărtășite între jucătorii de performanță. În opinia sa, apariția softurilor moderne de pregătire și analiză a schimbat radical șahul. Astăzi, un program instalat pe telefon, tabletă sau computer poate învinge fără dificultate campionul mondial, iar pregătirea s-a transformat într-o adevărată muncă de cercetare asistată de calculator. Totodată, șahul a devenit mult mai concret, iar accesul la informații este incomparabil mai facil decât în trecut. Pe de altă parte, această evoluție tehnologică a ridicat și standardele performanței. Necesitatea unei munci susținute, a disciplinei și a unei memorii foarte bune este astăzi mai mare ca oricând. Diferența dintre jucători nu mai este făcută doar de talent, ci și de capacitatea de a valorifica volumul uriaș de informații pus la dispoziție de tehnologia modernă.
Interviul acordat Focus Press conturează atât profilul unui performer, cât și viziunea unui antrenor care își dorește să construiască, pas cu pas, o școală de șah competitivă și o comunitate puternică în jurul acestui sport. Noul antrenor principal al Secției de Șah a CSM Constanța ne oferă o incursiune sinceră în universul unui om care și-a dedicat viața sportului minții. De la primii pași făcuți în copilărie la Clubul Electrica din Constanța, până la obținerea titlului de Mare Maestru Internațional, participările la olimpiade și campionate mondiale și colaborările cu unii dintre cei mai apreciați antrenori ai lumii, George Gabriel Grigore vorbește deschis despre sacrificii, lecțiile învățate, rolul mentorilor și transformările prin care a trecut șahul în ultimele decenii. Totodată, noul antrenor principal al Secției de Șah a CSM Constanța își prezintă viziunea pentru dezvoltarea șahului constănțean, obiectivele pe termen lung și modul în care își propune să formeze o nouă generație de șahiști, într-o perioadă în care tehnologia și inteligența artificială schimbă radical metodele de pregătire. Dincolo de performanță, interviul este și o reflecție asupra valorilor pe care șahul le cultivă: disciplina, răbdarea, gândirea critică și capacitatea de a gestiona atât victoria, cât și înfrângerea, valori pe care George Gabriel Grigore își dorește să le transmită copiilor care aleg să pășească în lumea fascinantă a sportului minții.
Reporter: Sunteți noul antrenor principal al secției de șah din cadrul CSM Constanța. Pentru cei care nu vă cunosc, am dori să ne spuneți cine este omul George Gabriel Grigore, ce l-a determinat să ajungă pe drumul șahului și ce pasiuni aveți dincolo de tabla de șah?
MMI George Gabriel Grigore: Sunt născut în Constanța. Locuiesc la 200 de metri de sediul dumneavoastră. Am avut o perioadă de 15 ani în care am fost plecat din Constanța, cu studiile la facultate și, ulterior, cu alte chestiuni, dar din 2005 m-am întors înapoi. Locuiesc în Constanța. Ca pasiuni, am făcut în paralel cu școala, clasele I-VIII, și școala de muzică și mi-a rămas acea pasiune, fără să vreau. Deci, dacă mă întrebați, primul dintre hobby-uri este muzica, inerent. La mine muzica merge 10 ore pe zi. Alt hobby ar fi, clar, filmele. Sunt pasionat de filme. Din păcate, timpul nu-mi prea permite și tare mi-aș dori din nou să mai prind niște seriale bune. Legat de șah, făceam două școli simultan. Dimineața mă duceam la școala normală, după-amiaza mă duceam la școala de muzică sau invers. După aceea m-am mutat în gimnaziu. S-a schimbat, s-a inversat. Rămânea foarte puțin timp și atunci m-am și mutat la altă școală. Am pierdut contactul cu foștii prieteni, ceilalți erau un pic mai departe și eram, totuși, un nou-venit acolo. Soluția s-a dovedit a fi Clubul Electrica. Se afla la trei minute de mers de mine, deci foarte aproape și am intrat acolo. Era problema că terminam tot ce aveam de făcut la școală și mai aveam și eu timp liber în momentul acela. Clubul se dovedea a fi deschis și așa am ajuns la șah. Ulterior s-a dovedit că m-a prins poate mai mult decât mă așteptam eu și, categoric, mai mult decât și-au dorit ai mei.
Reporter: Dar privind retroactiv, care au fost momentele definitorii care v-au format ca șahist și, ulterior, ca antrenor și cum v-a influențat și pregătirea academică, Facultatea de Matematică și Informatică, în abordarea șahului de performanță?
MMI George Gabriel Grigore: Eu zic că a fost pasiune mare. Pentru mine, efectiv, era o dorință de a face șah. Au fost alte vremuri, nu erau atâtea opțiuni ca acum. Era în comunism. Dacă dădeai drumul la televizor, îl vedeai pe Ceaușescu o oră și încă o oră. Nu erau prea multe opțiuni. Șahul era o chestiune foarte plăcută. Și mai era și problema că, dacă voiai să mai ieși din țară, era ok. De asta am și ales facultatea într-un fel, fiindcă tatăl meu dorea să calc pe urmele lui, să fac și eu Dreptul, să devin avocat. Dar era o diferență foarte mare. Nu poți, ca avocat, să pleci, să-ți lași clienții și să te duci în concursuri. De aceea, în momentul în care am dat la facultate, nu aveam nicio idee că va pica regimul comunist. Când am decis studiile pe care urma să le urmez, nu aveam de unde să știu că va pica regimul comunist și atunci am ales Matematica pe ideea: mă duc cercetător într-un institut și este mult mai ușor să pot să plec. Nu-mi las clienții sau nu las oamenii de izbeliște. Așa a fost gândirea la vremea respectivă. După aceea a venit schimbarea. Eu sunt ultrafericit. Știu că acum este o perioadă în care opiniile sunt împărțite. Sunt ultrafericit că s-a schimbat acel regim, iar ulterior, mă rog, a fost libertatea aceea. Practic, abordarea mea în timpul facultății n-a fost cea mai bună. Astăzi n-aș face la fel, dar, mă rog, am jucat cam mult, am prins dintr-odată prea multă libertate și am profitat. Poate trebuia să dau mai multă atenție facultății.
Reporter: Ce a însemnat pentru dumneavoastră obținerea titlului de Mare Maestru Internațional și care au fost lecțiile pe care le-ați învățat de-a lungul timpului în olimpiadele șahiste?
MMI George Gabriel Grigore: Știți care a fost cea mai bună chestie cu titlul de Mare Maestru? Am simțit că nu mai este nevoie să demonstrez ceva. Am vrut să o fac, am obținut și pot să stau liniștit. Sunt bine cu mine. Poate asta a fost cel mai important lucru din titlul de șah. Că, altfel, suntem într-un sport micuț. Nu sunt bani. Dacă ar fi să citez dintr-o operă, v-am zis că sunt fan muzică: molto onor, poco contante. Cam asta ar fi situația la șah. Dar, pentru mine, vă zic, asta a fost ceea ce am simțit cel mai mult. Nu mai am nimic de demonstrat. Pot să fiu eu însumi, că totul este foarte bine, că stai liniștit, oarecum, în interiorul tău.
Reporter: Câtă muncă a fost pentru a ajunge la titlul de Mare Maestru Internațional?
MMI George Gabriel Grigore: Multă muncă. Și a fost dificil, fiindcă, mă rog, am făcut niște erori. Am fost ca un lup solitar, de felul meu. Și e bine să cooperezi. Schimbi idei, mai înveți de la alții. Munca a fost imensă. Problema mea mai era negocierea cu părinții, care nu erau deloc fericiți că mă duc la șah, dar asta era situația.
Reporter: Există o partidă sau un turneu care a fost definitoriu în parcursul dumneavoastră? Și, dacă da, să ne spuneți și cine au fost mentorii care v-au format de-a lungul timpului.
MMI George Gabriel Grigore: Jucam într-un turneu la Limpedea, un turneu destul de puternic. Erau șapte mari maeștri la pensiunea Limpedea de la Baia Mare. Erau șapte mari maeștri și, în penultima rundă, l-am întâlnit pe liderul turneului. Era campionul național al Georgiei, Tornike Sanikidze. Avea jumătate de punct mai mult decât mine și trebuia, teoretic, să-l bat ca să am o șansă să câștig. Tipul a și jucat destul de agresiv, dar a ieșit o partidă, una dintre cele mai cunoscute partide ale mele pe vremea aceea. Pe Internet Chess Club am fost „partida săptămânii” cu partida respectivă. O prietenă de-a mea, care vorbea spaniolă și era la curent, mi-a zis că am apărut în articolul săptămânii din rubrica de șah din El País. Era scris de Leontxo García, care este un redutabil șahist și care a făcut o mare, mare pledoarie pentru șah de-a lungul anilor. Are o carieră de zeci de ani și am rămas surprins să văd că și acolo am fost prezentat. Aceea, să zic, că a fost poate cea mai cunoscută partidă. Am reușit să câștig și am câștigat și turneul. Ca turnee, le punem pe acelea mici mai întâi. Pentru mine a fost important că, prin 1985-1986, pe acolo, am câștigat Campionatul Județean de Seniori. Mă apucasem de șah de câțiva ani. În 1982, în august, m-am legitimat prima dată. Deci, după foarte puțini ani, am câștigat turneul de seniori. Nu o să vă zic că faza asta nu-i tocmai bună. Nu-i tocmai o bună pledoarie pentru forța șahului constănțean la vremea respectivă. Dacă cineva, în patru ani, în trei ani, poate să câștige campionatul… Dar pentru mine a însemnat foarte mult lucrul acesta, mai ales în relația cu părinții mei, care nu erau deloc fani. Și, pe urmă, a fost titlul de campion național. Iar l-am obținut complet neașteptat, fiindcă ieșisem din armată. Am intrat în armată, a picat regimul comunist în plină armată. Am avut noroc pe chestia asta că nu am făcut nouă luni, am făcut șase luni. Am terminat în martie. În septembrie am intrat, în martie ne-am întors acasă. Și tot în aprilie a fost Campionatul Național. A fost un noroc fantastic. În aprilie am devenit campion național de juniori al României. Veneam din armată, unde nu am stat cu cartea de șah în mână. Aveam noroc că aveam doi prieteni foarte buni, în armată, foarte buni șahiști. Dar, totuși, una este să stai să studiezi acasă, alta este să vii din armată, unde, mă rog, am dat cu sapa. Stăteam șaptezeci de oameni într-un singur dormitor. Era armata comunistă. Dar, vă spun, pentru mine a însemnat foarte mult acel titlu de campion. Și, imediat după aceea, după ani de-a rândul în care Federația nu prea trimisese în exterior, dintr-odată, în anul acela, „hai să trimitem”. M-am dus la Campionatul Mondial, la Santiago de Chile. Vă dați seama, vin din comunism. Să te duci la Santiago de Chile, cu escală la Madrid, apoi trei zile la Rio de Janeiro, la întoarcere, că nu aveam legătură cu avionul, a fost impresionat. Te mobilizează chestiile astea. Îți dau un imbold să muncești. Și alte rezultate… Olimpiada din 2000, de la Istanbul, aș zice că a fost ok. Și toate medaliile pe care le-am luat pe echipe, aș zice că acelea pe echipe poate chiar mai mult decât cele personale. Am luat un titlu de vicecampion național. Țin minte mai degrabă de două ori când am ratat titlul de campion național, absolut din vina mea. Dar acelea de echipă au fost impresionante. Și, ca să vă spun, dintre toate, poate cel mai neașteptat a fost și cel de anul trecut. Eu joc pentru Baia Mare. Ne-am dus cu o echipă căreia îi era teamă că retrogradează. Deci, efectiv, nu aveam nici măcar rezervă. Înaintea ultimei runde aveam asigurată medalia de bronz. Puteam să pierdem ultima rundă cu 6-0 și tot luam bronzul. S-au aliniat toate astrele, ca să spun adevărul, de s-a ajuns în situația asta. Dar mi s-a părut halucinant. Adică erau echipe mult mai tari decât noi. Puteau să ne bată cu 4,5-1,5 și nu ziceam absolut nimic, absolut nimic. Titlurile acestea parcă sunt chiar mai bune decât acelea când am jucat în echipe supertari. La Politehnica București eram supertari. Am luat mai multe titluri. S-a transformat în Sportul Studențesc, am luat și acolo niște medalii. M-am mutat la Apa Nova, am luat și cu Apa Nova medalii. Dar parcă acestea, când ești mic și te duci dintr-odată sus, parcă sunt altfel.
Reporter: Vorbiți-ne puțin și despre mentorii dumneavoastră. Cine și-a lăsat amprenta asupra dumneavoastră?
MMI George Gabriel Grigore: Cea mai mare gafă a mea a fost lipsa asta de cooperare. Eu sunt un lup solitar. Stau în bârlogul meu și nu ies de acolo. Jucam la Electrica Constanța și am ajuns la Politehnica București. Electrica Constanța era un club de Divizia B. Țin minte atmosfera senzațională. Ultimul campionat pe echipe (cu Electrica) la care am jucat înainte de plecarea la Politehnică. La ora 1-2 dimineața, eram toată echipa într-o cameră, vreo șase, jucam cărți, doi jucau blitzuri, deci o atmosferă total neprofesionistă. Anul următor, la Politehnica, echipa campioană națională. Și o să vă zic, o superdisciplină. Acolo am fost antrenat, m-a luat în primire, că locuiam în Constanța, echipa era din București, iar antrenorul, Mihai Ghindă, maestru internațional, multiplu campion național al României, s-a ocupat de mine. Bun, a fost un șoc. Adică am simțit că, efectiv, am venit de la țară, din provincie. A fost un șoc și că îi vedeai și pe ceilalți. Adică joci într-o echipă în care era una dintre fete, Gabriela Olărașu, spre exemplu. Nu mai știu, cred că era medaliată cu echipa României la Olimpiadă. Erau supertari față de ce veneam eu acolo. Și a fost un șoc. Deci Mihai Ghindă. Din păcate, n-au fost cooperări, că eram în Constanța, se apropia și facultatea, iar ai mei nici nu puteau să conceapă: „Lasă prostiile și mergi la facultate!”. Dar a fost o schimbare și a fost foarte bine. Repet, a fost și greșeala mea că nu am cooperat. Schimbi idei, înveți, culegi informații. Să vă dau un exemplu foarte scurt. Joc la Superligă acum doi sau trei ani. Joc cu Dieter Nisipeanu, poate al doilea cel mai cunoscut jucător al României din toate timpurile. Eu îl pun la nivelul lui Florin Gheorghiu. Deci ei doi sunt acolo. Joc cu Dieter. Joc prost. Iau bătaie pe bună dreptate și, după partidă, n-am avut prea multe de discutat despre partida mea. Era clar ce am făcut prost. Mie îmi era și mai clar ce-am făcut prost. Dar, ieșind afară, mi-a comentat Dieter partida de alături, jucată între marele maestru Andrei Istrătescu și marele maestru Ciprian Nanu. Trei minute în care mi-a comentat partida. Eu am dat comentariul lui ca temă la o grupă la care predam online, din București, și am discutat jumătate de oră. Deci, din lecția aceea, ca să vă dați seama, un insight de la unul bun cât de tare poate să fie. Și de asta vă zic că acum pot să spun că a fost o mare greșeală stilul acela solitar. Timpul nu se mai întoarce înapoi.
Reporter: Cum s-a schimbat șahul de performanță în ultimele două-trei decenii din perspectiva unui Mare Maestru Internațional?
MMI George Gabriel Grigore: Motorul de analiză în șah, softul care-ți analizează, a schimbat cumplit șahul. Sunt aspecte foarte pozitive. Șahul s-a democratizat, fiindcă este foarte multă informație și datorită internetului, și datorită motoarelor de analiză. Mai ales datorită internetului, ai acces la informație. Acum problema este, mai degrabă, că ești inundat de informație. Nici nu știi cu care să începi. Chiar și informația bună, dacă este prea multă. La un moment dat, motoarele de analiză sunt ca energia nucleară. Pot să lumineze un oraș sau pot să distrugă un oraș. Este o mare problemă: unde găsești limita? Fiindcă, mai ales la cei tineri, riscul este cumplit să te uiți la engină. Te uiți la engine și creează impresia facilității. „Păi și eu văd, și eu văd”. Și te duci la tablă și te trezești că ai de urcat un munte. Engina are 3.700, îl bate și pe campionul mondial, îl bate. Sigur, și tu te trezești la tablă: „Aoleu! Și eu cum gândesc?”. Este o problemă cumplită pentru cei tineri, vă zic. Tentația este fantastică. Dar șahul este cu totul și cu totul schimbat. A devenit și mult mai concret, chestii care, în principiu, nu se făceau pe vremuri. Acum se fac. Ne adaptăm.
Reporter: Ce v-a determinat să faceți trecerea de la performanța individuală la cariera de antrenor?
MMI George Gabriel Grigore: A venit oarecum natural. La un moment dat am obosit pe drumuri. M-am întors în Constanța în 2005. V-am zis că am avut 15 ani în care am locuit în afara Constanței: în București și un an la Versailles. Chiar și când locuiam la București, la un moment dat, cei de la Apa Nova avuseseră ideea ca unii dintre jucători să-i pregătească, poate, pe juniori, ocazie cu care, să zicem, am intrat în antrenorat. Dar a venit treptat. Așa, în parcursul natural al lucrurilor, de la sine, că știi că ai niște cunoștințe. Chiar am fost căutat și pare normal. Și plăcerea de a transmite cred că contează. Contează și plăcerea de a lucra. Și mie chiar mi-a plăcut să lucrez mai ales cu cei tineri, dar și cu alți oameni interesați de șah și plăcerea de a schimba vorbe despre această pasiune comună.
Reporter: Care este filozofia dumneavoastră de pregătire? Pe ce puneți mai mult accent? Pe experiența personală, competițională, disciplină, creativitate?
MMI George Gabriel Grigore: Eu vin din mediul privat. Predau preponderent unu la unu, mai puțin predau grupelor. De aceea, elevii care vin la mine sunt, în general, elevi de performanță. Cu ei, în general, pun accentul pe plăcerea de a juca, pe plăcerea șahului. Adică vreau să le stimulez plăcerea de a lucra ei pe cont propriu. Acela este lucrul cel mai important. Dacă te bazezi pe mine, este total insuficient. Trebuie, la un moment dat, să existe plăcerea de a juca pe cont propriu. De aceea, asta aș pune pe locul unu și, după aceea, aș spune foarte aproape, poate chiar la egalitate, experiența competițională, să nu devină o chestie pur teoretică. Șahul este un sport foarte concret. Pot să știu o droaie de lucruri. Te-ai dus la tablă? Sunt niște abilități practice pe care nu ai cum să le simulezi. În joc trebuie să joci concursul respectiv. Deci cu acestea două aș începe, sus de tot. Disciplina… mă rog, eu sunt un pic mai lax. Chiar mi s-a reproșat chestia asta. Creativitate… Am niște dubii legate de creativitate. Tot aud: creativitate, inventivitate. Creativitatea vine într-un domeniu în momentul în care îl stăpânești. Deci nu pot să vorbesc de creativitate la primele niveluri. La primul nivel poate să pară creativitate, fiindcă este ceva nou pentru persoana în cauză, dar asta nu înseamnă că nu există deja. Persoana în cauză poate ar reuși să redescopere roata. Și, într-adevăr, este o chestie extraordinară pentru un elev să descopere vreun principiu sau ceva singur, dar creativitatea apare la un nivel mai înalt.
Reporter: Ați avut privilegiul de a sta la aceeași masă cu Ramesh, unul dintre cei mai apreciați antrenori de șah din lume. Ce principiu din filozofia sa despre șah v-a rămas cel mai puternic în minte și pe care ați încercat să îl implementați și în antrenamentele dumneavoastră cu șahiștii?
MMI George Gabriel Grigore: Da, am fost. Am avut mare noroc că m-a invitat Federația Română de Șah și am avut și timpul liber atunci. Ne-a invitat Federația, pe trei antrenori, la prima venire a lui Ramesh și am fost atât de impresionat, încât la următoarele două stagii, care au avut loc la Eforie Nord, când aveam timp și n-aveam lecții, fugeam din proprie inițiativă să asist. Ne-a adus trei antrenori ca să avem grijă de cei 15, unii dintre cei mai buni juniori din România. Probabil fiecare luase cel puțin un titlu național. Filozofia era: șah total. Deci dedicație totală, muncă totală, minimum trei-patru ore pe zi. Hai să zicem că asta poate era natural. Dar șocul cel mai mare a fost altul. Eu am crescut cu cărțile din zona sovietică. Botvinnik, întemeietorul școlii sovietice: 60-80 de partide clasice pe an. Acesta era numărul bun. Poate la copii să zici: „Hai să-i urc puțin, 80-90”. El vorbea de 130. Am zis: „Cum, Doamne iartă-mă, să fie 130 de partide pe an? Adică copiii ăștia nu se mai duc la școală? Ce fac? Mai au timp de teme?” Plus că, știți cum este, te duci la un concurs, ai nevoie de câteva zile să te și recuperezi. Deci era implicare totală, absolută, plus o pregătire excepțională, fiindcă Ramesh predă de la zero până la elevii lui cei mai avansați. Îi antrenează pe Praggnanandhaa, care a fost, cred, în top 4 mondial, și pe Vaishali, sora lui Praggnanandhaa, care a câștigat recent Turneul Candidatelor. Adică îi antrenează până la cel mai înalt nivel. Și era halucinant cum poate să facă chestia asta. Sunt multe lucruri care sunt impresionante. Unele nu știu dacă le pot introduce, dar unele sunt preluate, inclusiv din materialele lui. Totodată, faptul că am asistat acolo… Vă zic că am fugit de fiecare dată când puteam la Eforie să asist. Și mai trebuie spus că acolo era și Cătălin Ardelean, coordonatorul loturilor naționale ale României, un antrenor redutabil. Este o plăcere oricând să fii alături de el. Este un antrenor foarte bun, inclusiv la nivel mondial.
Reporter: Când vorbim de moștenirea unui antrenor, ne referim la elevii pe care îi formează. Ne puteți spune câteva exemple de șahiști pe care i-ați format și care au ajuns nume cunoscute?
MMI George Gabriel Grigore: Am avut niște pauze în șah și chestia asta nu mi-a permis să-i iau și să-i duc sus. Chiar și acum, uitați, am avut o pauză în șah. M-am lăsat în 2012, m-am reapucat ca jucător în 2018 și ca antrenor în 2020. În momentul acesta eu nu am curajul să iau oameni peste 2.000 Elo. Hai să zicem că acum au crescut elevii și, vrând-nevrând, încep să iau și peste 2.000. De aceea, am dus elevii până la un anumit nivel. Nu i-am dus eu până la capăt. Deci nu vreau să-mi arog meritele. Pot să zic de Răzvan Preotu. Avea 2.300 Elo când l-am pregătit, ulterior a devenit mare maestru. V-am zis de cooperarea aceea din timpul Apa Nova, în care echipa ne-a cerut să luăm juniori. Am antrenat surorile Bogza. Adina Bogza a devenit campioană națională Under 20 și, împreună cu sora ei, Oana, a fost campioană națională cu echipa feminină de junioare. Adina Bogza, actuală Hamdouchi, ulterior, chiar în perioada aceea, cred că a făcut și o normă de maestră internațională feminină. După aceea, cred că a mai făcut încă o normă. Cam în perioada aceea în care am lucrat cu ea, ulterior a devenit mare maestră. De aceea spun că este meritul ei, al muncii ei și al altor persoane. Și, ca să vă spun așa, că suntem în zona social media, cea mai cunoscută elevă a mea este probabil Alexandra Botez, care este probabil cea mai cunoscută influenceriță din lume pe partea de șah. Cu ea am avut un rezultat care mie mi s-a părut remarcabil la vremea respectivă și, acum când mă gândesc, la fel. A câștigat o bursă de 105.000 de dolari. A câștigat un turneu care era sponsorizat oarecum de o universitate din America. Vă dați seama că și părinții… Doamne, 105.000 de dolari! Ai scăpat, că știți cum este la ei: faci datorii și plătești după aceea ani de zile ca să-ți ții copilul la facultate. Jos pălăria pentru Alexandra! Trebuie adăugat neapărat: a aplicat ulterior și a fost admisă la Stanford. Stanford este una dintre primele două universități din lume. Deci fata a fost o capacitate, lăsând la o parte că o vedeți acum pe partea de entertainment. Dar trebuie să știți că, în spatele entertainment-ului, este o supercapacitate intelectuală, că nu te admite Stanford-ul oricum. Până la urmă, bursa aceea de 105.000 de dolari n-a mai folosit, pentru că a ajuns la Stanford, una dintre cele mai bune universități din lume. Dar pot să zic că este poate cea mai cunoscută dintre elevele pe care le-am antrenat vreodată.
Reporter: Cum pot fi motivați copiii să rămână atenți la șah, care presupune multă muncă individuală și pregătire?
MMI George Gabriel Grigore: Trebuie să fie multă pasiune din partea copilului, iar ceea ce poate face antrenorul este să dea o explicație cât mai clară. În orice domeniu, dacă înțelegi ceea ce se întâmplă, ai șanse mari să îți placă. Dacă nu înțelegi, pare așa, o chestie neclară, nebuloasă. De ce m-aș băga acolo? Pe asta aș pune accentul: pe explicații, pe muncă și să încerci să faci niște alternanțe. Trebuie să predai anumite lucruri și, la un moment dat, să vezi că elevul se plictisește. Atunci trebuie să încerci să mai schimbăm tema, să mai băgăm ceva mai distractiv, oarecum. Și după aceea ne întoarcem. Să facem totuși și ceea ce trebuie să facem. Să zicem 75% muncă și 25% povești. Acelea atrag cel mai mult.
Reporter: Care sunt cele mai evidente greșeli pe care le fac tinerii șahiști care ajung la dumneavoastră?
MMI George Gabriel Grigore: Cea mai mare tentație la copii este să dea drumul la engină. Aia este cea mai rea. Dai drumul la engină, dar nu-ți mai dezvolți mintea proprie și te duci în concurs și observi că e greu. Șahul dă ocazia de a dezvolta, oarecum, profunzimea. Copiii care ajung la mine sunt foarte deștepți. Văd o idee și au impresia că au rezolvat-o și pe asta. Bun, dar poți să te duci până acolo și, pe urmă, descoperi că: stai puțin că trebuie atenție la fiecare mutare. Dădusem o diagramă și, bineînțeles, un copil a văzut instantaneu ideea. Cred că ideea a văzut-o în zece secunde. Mi-a trimis soluția. Îmi pare rău, greșită. A venit corecția. Chiar era o discuție pe WhatsApp. „Va veni soluția corectată peste cinci minute”. Greșită. Încă cinci minute. După 40 de minute a găsit soluția. Deci ideea era foarte clară, dar implementarea propriu-zisă… Și chestia asta este foarte bună, fiindcă dezvoltă, până la urmă, o precizie extraordinară. Adică n-am voie să greșesc. Trebuie să fiu atent, să iau în seamă fiecare detaliu. Este ca și la școală: la nivelul acesta trebuie să învăț asta.
Reporter: Revenind la șahul constănțean, ce v-a determinat pe dumneavoastră să acceptați provocarea de a coordona secția de șah a CSM Constanța?
MMI George Gabriel Grigore: Constanța nu se refuză, sincer. Nu este perioada mea cea mai bună acum. Am fost prins cu treabă, dar nu puteam să refuz Constanța. Deci vorbeam de cooperare. Joc pentru un club din Baia Mare. Cooperez cu o academie total separată de clubul din Baia Mare, dar tot din Baia Mare. Acolo antrenez. Predau la clubul unor prieteni foarte buni din București, un club privat remarcabil. Cum să refuzi Constanța? Clubul este pe bulevardul Mamaia, la doi kilometri de mine. Sala este la un kilometru de mine. Îmi exprim speranța că pot să fac față. Asta este temerea mea cea mai mare, că sunt foarte multe de făcut, dar îmi exprim speranța că voi face față.
Reporter: Care sunt obiectivele pe care vi le-ați propus pentru această secție pe termen scurt, mediu și lung?
MMI George Gabriel Grigore: În prima fază, să facem o reorganizare, fiindcă este ideea aceasta ca CSM-ul să devină o pepinieră de atragere a copiilor și va trebui reorganizat aici, fiindcă vor veni mult mai mulți copii la inițiere. Pe partea mea, eu aș vrea să fac un fel de clarificare a ceea ce am de predat pe fiecare etapă: anul I, anul II, anul III sau poate chiar anul 0. Aici să mă sincronizez cu antrenorii care fac inițierea. Iar pe termen lung, speranța este să scoatem niște copii măcar peste 2.000 Elo. Dacă mă întrebați de ce 2.000, am înțeles că 2.000 înseamnă top 1% mondial. Deci deja 2.000 nu înseamnă neapărat performanță de vârf, dar măcar ar fi o poziționare în top 1%. Și, la un moment dat, să facem o echipă de Superligă. Aici am picat foarte bine. Am avut o discuție cu domnul director Mihai Ochiuleț și, înainte să apuc eu să spun, și dumnealui a avut aceeași opinie: să nu forțăm clubul. CSM este un club foarte puternic. Ar putea forța foarte ușor să bage o echipă în Superligă la anul. Discuția a fost: hai să creștem natural, să nu forțăm lucrurile, să vedem cum vin rezultatele. Același lucru mi l-aș fi dorit și eu. Hai să vedem cum creștem natural, de la an la an. După aceea mai vedem. Dar cam acestea ar fi ideile.
Reporter: Cum apreciați potențialul șahului constănțean? Și ce considerați că ar trebui dezvoltat pentru ca și CSM Constanța să ajungă, să spunem așa, primul pe listă între cluburile din România?
MMI George Gabriel Grigore: Suntem un oraș mare, suntem la mare. Avem avantajul unor competiții organizate în cursul verii: Techirghiol, Mamaia de două ori pe an, Năvodari. Deci sunt competiții. Constanța este un oraș mare, deci ar trebui să apară o bază de selecție. Sper ca perspectiva să fie bună. Sper ca și noi să facem o treabă bună.
Reporter: Cum vedeți colaborarea cu ceilalți antrenori, domnul profesor Claudiu Badea Iordache, cu domnul Maricel Ciubotariu, dar și cu domnul Octavian Mirel Moise?
MMI George Gabriel Grigore: Este vorba de o colaborare inerentă. Toți cei trei au o experiență organizatorică mult mai bună decât mine. Eu sunt antrenor privat, dumnealor au gestionat grupuri chiar și în afara șahului, deci am nevoie de ajutorul dumnealor pe chestiuni organizatorice, categoric. Iar, strict din punctul de vedere al cooperării, trebuie să cooperăm, fiindcă tocmai vă spuneam de o filozofie oarecum unitară a clubului. Fiecare antrenor își pune amprenta proprie, categoric, asta n-am cum s-o schimb. Dar să avem măcar o direcție comună. Și chiar vorbisem despre acest aspect: cum să facem să ne sincronizăm? Iar pe cei trei îi cunosc. Cu domnul Ciubotariu am vorbit mai rar, dar pe domnul Iordache și pe domnul Moise îi cunosc de când eram, cred, de la primele turnee. Erau pe aici, prin șah. Mai avem și niște subiecte comune când ne mai întâlnim. Câteodată ne mai lungim cu discuțiile. Eu sper să fie o colaborare foarte bună și absolut necesară.
Reporter: Unde vedeți secția de șah a CSM Constanța în următorii cinci ani și prin ce rezultate veți considera că proiectul și-a atins obiectivul?
MMI George Gabriel Grigore: Păi mi-ar plăcea să văd o secție vie, cu copii care vin în fiecare an la șah, să avem o selecție, să trecem niște copii măcar peste 2.000 ELO, cum vă spuneam, să avem o echipă în Superligă. Ideal, cu măcar 50% dintre jucători să fie ai Constanței. Și eu îmi exprim speranța că poate facem și un Open al Constanței, să devină tradițional. Pentru că, totuși, suntem ditamai orașul. Trebuie să avem și noi unul al nostru. Sunt turnee prin toate colțurile țării și Constanța să aibă și ea turneul ei. Cam acestea sunt direcțiile pe care le-aș vedea eu. Acestea ar fi speranțele mele acum.
Reporter: În era inteligenței artificiale, unde considerați dumneavoastră că ar trebui trasată limita dintre analiza asistată de computer și gândirea critică?
MMI George Gabriel Grigore: Gândirea proprie este o problemă majoră. Suntem obligați să folosim computerul. Întrebarea este cât îl folosim. Într-un interviu cu antrenorul lui Gukesh, campionul mondial en-titre, antrenorul spunea că, până a ajuns la 2.500 ELO, la 14-15 ani, Gukesh n-a folosit computerul. Din nou, mi se pare excesiv, dar este o mare doză de adevăr acolo, pentru că a putut să-și formeze o gândire proprie foarte bună. E foarte greu să stabilești o limită. Este absolut necesar, dar există și tendința de a folosi excesiv computerul. Trebuie găsit un echilibru. Mai ales că riscul cel mai mare este la vârsta de 12-16 ani, în care te poate fura complet. Și am văzut copii foarte buni care, într-un an, efectiv au dispărut din șah. Dar efectiv au dispărut din șah, bătuți de alții care nu foloseau engina. Ei foloseau engina prea mult. Au venit alții. Țin minte că aveam o grupă la care predam. Predam temele, iar un copil venea mereu cu tema perfectă. Și mi se spunea la club: „Ăsta pierde tot timpul”. Deci era evident că folosea engina în analiza și rezolvarea temelor. După un an de zile și-a dat seama singur și s-a retras. Dar a fost păcat. Cu un an de zile inaine el fusese cel mai tare, dar a vrut probabil sa impresioneze. Poate au fost și probleme legate de școală, de timp, de organizare. Este o binecuvântare și un blestem în același timp.
Reporter: Clubul Sportiv Micul Prinț din Brăila ține pasul cu tehnologia și a achiziționat recent un robot pentru a-i atrage pe micii șahiști la club. Credeți că ar fi o soluție și pentru Secția de Șah din Constanța?
MMI George Gabriel Grigore: Aceasta ar fi, poate, mai degrabă pentru antrenorii care fac inițiere. Nu-mi dau seama ce face în plus față de un site de șah bun sau față de un motor de analiză. Sunt convins, însă, că pentru copii este splendid să joci cu un robot. Adică cred că este foarte amuzant să vezi robotul cum îți mută piesele în față. Cu prima ocazie, chiar o să mă uit mai exact ce face, ca să pot să vă zic mai clar.
Reporter: Unde vedeți șahul în viitorul apropiat, ținând cont și de tehnologie și de toate schimbările care apar?
MMI George Gabriel Grigore: AI-ul va democratiza și mai mult șahul, deci probabil că vei putea obține niște explicații foarte simple. Cu alte cuvinte, mă pregătesc să fiu scos la pensie, fiindcă lumea va putea obține informații, aceleași răspunsuri pe care le-ar obține de la mine, probabil la un nivel decent, foarte decent, poate extraordinar la un moment dat. Din nou, va fi aceeași problemă. Va fi problema cu motoarele de analiză, fiindcă AI-ul îți va răspunde la tot atât de clar. „Vai, dar este așa de ușor! Pot și eu să fac!” Și vii la tablă și constați că tot tu trebuie să faci, de fapt. Că nu ți-ai format modul propriu de gândire. AI-ul a gândit pentru tine. N-ai nimic, n-ai nicio rutină. Doar ai luat răspunsul de-a gata și este un dezastru. Va crește și mai mult democratizarea, dar va trebui să vedem cine este capabil să muncească pe cont propriu. Cine va munci pe cont propriu cred că va primi un boost foarte bun. Cine va vrea să ia lucrurile ușor, o să aibă mari deziluzii.
Reporter: Atunci când vine vorba de sportul minții este necesară multă muncă, multă concentrare, multă perseverență, mult studiu individual. Ne uităm la celelalte cluburi sportive șahiste din țară și vedem că pun accent pe tabere, pe sport, pe combinarea dintre șah și practicarea unui sport. Cât de benefice credeți că sunt aceste tabere și dacă luați în calcul ca, pe viitor, să fie organizate și la nivelul Constanței?
MMI George Gabriel Grigore: Domnul director vorbise despre organizarea de tabere, deci presupun că este, cum am spus, ideea să creștem natural, treaptă cu treaptă. Iar, vă spun, eu am fost antrenor privat, mai ales unu-la-unu, cu elevii mei și părinții lor. Le spuneam că pe mine mă interesează două lucruri principale de la școală. Unu: să vorbiți limba engleză foarte bine, fiindcă altfel nu exiști, mai ales că ești în competiție. Te duci la un turneu internațional, trebuie să interacționezi cu adversarii, cu arbitrii, cu nu știu cine. Majoritatea materialelor sunt, de asemenea, în limba engleză, deci ideal ar fi să poți să citești absolut orice, fiindcă altfel îți creezi un handicap imens, să nu ai acces la atâta informație. Și a doua materie la care am zis că neapărat trebuie să fiți foarte buni este educația fizică. Deci am nevoie de o formă fizică excepțională. Campionatul Național al României durează nouă zile. Hai să zicem că joci, în medie, trei ore pe zi. Te mai pregătești două ore înainte, deci sunt cinci ore. Nouă zile îți rezistă capul? Fiindcă, la un moment dat, pur și simplu cazi. Și de aceea am nevoie de o formă fizică cât mai bună posibil. Acestea ar fi cele două direcții pe care le consider absolut necesare.
Reporter: Șahul, împreună cu un sport fizic, poate fi echilibrat?
MMI George Gabriel Grigore: Sută la sută. Îl recomand oricui lucrează cu mine să fie superprieten cu profesorul de educație fizică, să facă orice îi dă, mai ales exercițiile de rezistență. Deci nu mă bag în alte aspecte, dar de rezistență am nevoie, să rezist. Și, plus că sunt câteodată momente când joci un turneu, joci două-trei turnee la rând și, la celălalt, nu mai rezistă capul. Știți cât de cumplită este oboseala asta mentală? Pur și simplu nu mai merge capul și, în momentul acela, joci și zici: „Dom’ne, eu nu joc atât de prost”. Nu mai vezi tabla, orice pare complicat, încâlcit. Acea capacitate de a avea claritatea gândirii este fantastică.
Reporter: Ne apropiem de finalul interviului. Ce lecție de viață v-a oferit șahul și ce valori considerați că stau la baza performanței, atât în șah, cât și în viața de zi cu zi?
MMI George Gabriel Grigore: Să vă spun partea pozitivă și partea negativă. Șahul predă niște lecții bune de viață: muncă serioasă, logică. De asemenea, cred că este foarte important pentru copiii care vin, indiferent dacă vor face sau nu performanță, să învețe gestionarea atât a momentelor de bucurie, cât și a momentelor rele. Despre generația actuală se spune că este puțin mai fragilă emoțional, fiindcă este mai protejată față de generațiile de dinainte. Dacă vii la șah și ai jucat doi-trei ani, ai pierdut o droaie de partide și înveți să treci peste, să nu devii o floricică pe care o zguduie orice. Se plânge mult. Așa că, vă spun sincer, înveți să treci peste. Deci acestea aș considera că sunt aspectele pozitive. În sport este meritocrația. În viața reală nu este chiar așa. Așa că șahul îți creează un set foarte clar de reguli, iar în viața reală se mai încalcă aceste reguli. Șahul îți creează impresia că poți să controlezi logic totul. Viața este aleatorie, apare ceva din senin. Acestea sunt niște limite ale șahului. Sunt și niște chestiuni bune, și niște limite.
Reporter: Ce mesaj doriți să transmiteți copiilor care fac acum primii pași în șah, părinților care îi susțin, dar și conducerii CSM Constanța?
MMI George Gabriel Grigore: Copiilor le transmit: veniți să vă distrați și veniți să încercați. Veniți să vă jucați, să vă bucurați. Veniți să învățați, să analizați. Veniți să învățați să pierdeți. Veniți să învățați să câștigați. Și părinților le recomand să privească șahul ca pe o experiență care merită încercată. Lumea vorbește mult de performanță. Performanța este efectiv dificilă, este foarte dificilă. Înseamnă minimum șase-șapte ani de șah intens. Nu știu cine poate ajunge acolo, dar, de încercat, aș recomanda tuturor să încerce. Iar conducerii le sunt recunoscător. Le mulțumesc pentru oportunitate. Sper să fie o colaborare cât mai bună de ambele părți. Am venit cu inima deschisă și sunt foarte mulțumit că mi s-a făcut această propunere.
Reporter: Am ajuns la finalul interviului. Ne bucurăm că domnul Grigore a avut disponibilitatea să ne împărtășească din vasta experiență și așteptăm rezultate extraordinare la nivelul județului Constanța. Vă mulțumim!
MMI George Gabriel Grigore: Și eu vă mulțumesc foarte mult. Toate cele bune!
Alexandra VASILE
