Constănțenii au accesat, în prima jumătate a acestui an, credite ipotecare în valoare medie de 372.695 de lei, echivalentul a aproximativ 73.609 euro, în creștere cu 22% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit unei analize recente realizate de brokeri imobiliari. Această majorare remarcabilă reflectă atât încrederea consumatorilor în piața imobiliară, cât și nevoia tot mai acută de locuințe accesibile, într-un context economic în evoluție.
Brokerii imobiliari de la imobiliare.ro notează că majorarea valorii creditelor este determinată de dublul efect al creșterii prețurilor locuințelor și al extinderii portofoliului de parteneri financiari care oferă condiții favorabile de dobândă. Astfel, creșterea cu 22% semnalează nu doar o apreciere a prețurilor pe segmentul imobiliar rezidențial, ci și o adaptare a politicilor de creditare la cererea tot mai mare din piață.
Pe piața imobiliară constănțeană, prețurile variază semnificativ, în funcție de zonă și de tipul de apartament. În zona Groapă, de exemplu, un apartament cu trei camere, semidecomandat, cu o suprafață de 36 de metri pătrați, este scos la vânzare pentru 54.000 de euro.
În Tomis Nord, unul dintre cartierele populare ale Constanței, un apartament cu două camere și o suprafață de 31 de metri pătrați are un preț de 56.000 de euro, fiind atractiv pentru cei care caută o locuință compactă, dar bine poziționată.
Pentru cei interesați de construcții noi, în Tomis Plus se găsesc apartamente moderne cu două camere, de 52 de metri pătrați, la prețul de 89.500 de euro, plus TVA, în timp ce în același cartier, ansamblul Perpetum Residence III propune apartamente cu trei camere și 81,3 metri pătrați la 126.000 de euro, fără TVA.
Oferta se diversifică și în zonele premium sau turistice. În complexul Olimp Tower, un apartament cu două camere, de 62 de metri pătrați, este listat la 143.000 de euro, plus TVA. Tot pe segmentul rezidențial modern, în Mamaia Nord, ansamblul Alezzi Odyssey pune la dispoziție apartamente cu două camere, de 40 de metri pătrați, la un preț de 79.900 de euro, plus TVA.
Mihaela GIUGLEA



























