Consiliul Judeţean Constanţa, prin Muzeul de Artă Populară Constanţa, organizează, în perioada iulie – august, expoziţia „Dobrogea – multiculturalitate etnică“, realizată cu piese din patrimoniul propriu.
Expoziţia își propune să prezinte o imagine de ansamblu asupra diversității culturale din spațiul dobrogean, în care românii, aromânii (românii balcanici), turcii, tătarii, grecii, rușii lipoveni, ucrainenii, bulgarii, armenii, albanezii oferă de secole modelul de conviețuire etnic. Astfel, fiecărei populații îi este propriu un costum sau diferite tipuri de țesături elaborate după anumite criterii, constituite în adevărate mărci identitare.
Între piesele care definesc locuința tradițională a românilor dobrogeni se numără scoarța de perete, ștergarele de mari dimensiuni, țesute din borangic și bumbac, precum și pernele din lână.
Portul românilor dobrogeni este ilustrat prin două costume, de femeie și bărbat, provenite din Oltina (județul Constanța). Costumul de femeie se individualizează prin cămașa cu platcă („căptuf“), pistelca („șorț“) și marama, care era țesută din borangic și se purta doar în zi de sărbătoare.
Costumul de bărbat prezintă o structură unitară, prin cele trei piese de bază: cămașa, pantalonii și brâul, care în Dobrogea se țesea lung de „cinci coți“ și era ales cu „bobu“. În anotimpul rece, peste cămașă, bărbatul purta „zăbunul“.
Costumul de femeie aparținând etniei bulgare se evidențiază prin unele piese care se regăsesc și în portul românesc, relevantă în acest sens fiind „prestilka“ (șorțul, catrința), întâlnită la români sub forma „pistelcă“. Acestei piese reprezentative i se adaugă rochia din lână, cămașa lungă din bumbac, cingătoarea din metal, specifică întregului spațiu balcanic, precum și salba de bani, care era în directă legătură cu starea materială a purtătoarei.
Costumul bărbaților bulgari prezintă similitudini cu cel al românilor, fiind compus din cămașă, pantaloni, brâu și ilic, acesta din urmă fiind decorat cu găitane din lână.
Costumul de femeie aromânesc se particularizează prin rochia din catifea („fustani di catife“), decorată cu găitane aurii, vesta cu mâneci („mintanu di catife“) și basmaua din cașmir („vlașcă“), ornamentată cu pasmanterii, mărgele și paiete.
În portul de sărbătoare al bărbaților aromâni se regăsesc piese precum: cămașa din bumbac, „fustanela“ din lână, pantalonii („cioariț“), vesta de dimie („giumidani“), ciorapii („părpodzi“) împletiți din lână și fir metalic, la care se adaugă unele podoabe lucrate de pricepuți meșteri din Peninsula Balcanică.
Rochia armenească expusă a fost lucrată în ultimii ani ai secolului al XIX-lea, într-un atelier din Cezareea (aflată astăzi pe teritoriul Turciei), la confecționarea sa fiind folosite materiale prețioase, precum mătasea sau firul metalic.
Costumul turcoaicei se compune din cămașă („anteri“ sau „gömlek“), fermenea („fermene“), șalvari din mătase, batic („crep“) și papuci. Cea mai însemnată piesă a acestui costum este fermeneaua, care datează din perioada fanariotă, fiind lucrată în primii ani ai secolului al XIX-lea, într-un atelier din Turcia. Tot dintr-un atelier turcesc provine și rochia de mireasă („gelin entari“), din catifea albastră, brodată opulent cu fir metalic auriu și paiete.
Costumul bărbaților turci aduce în prim-plan fesul din catifea, cămașa, pantalonii, brâul („kușak“) din mătase și haina („ceket“), veche de peste un secol și brodată cu găitane aurii.
Prezența în portul turcilor dobrogeni a unor piese de costum lucrate cu găitane, șnur sau fir metalic atestă existența unor ateliere urbane, în care au activat meșteri specializați în realizarea tehnicilor broderiei otomane.
Piesele de bază ale portului credincioșilor ortodocși de rit vechi (ruși lipoveni) sunt asemănătoare celor din ținuturile Rusiei Centrale, locul de baștină al acestei etnii. Costumul femeiesc este mai ales unul de biserică, fiind compus doar din piese lucrate din materiale de proveniență industrială: fusta („iubka“), bluza („cofta“), boneta („kichka“) – simbol al femeii căsătorite, peste care se leagă baticul cu terminații în trei colțuri („casiak“), reprezentând Sfânta Treime. O piesă de mare însemnătate (purtată atât de femei, cât şi de bărbaţi) este „poias“-ul (brâul), ţesut sau împletit din lână colorată, îngust, cu ciucuri mari la capete şi lung de aproximativ 2 metri.
În expoziție, ucrainenii se identifică cu imaginea unui cazac redat pe un vechi ștergar brodat în cruci, prezentat alături de o valoroasă icoană pe lemn pictată în secolul al XIX-lea.
Etnicii greci sunt reprezentați printr-un costum de femeie provenit din satul Izvoarele (județul Tulcea), lucrat la jumătatea secolului al XX-lea și având în componență următoarele piese: cămașa („pucamsu“), rochia („fustan“), bluza din catifea, șorțul („plaștirka“), basmaua („barej“), papucii („terlichea“).
Pentru portul bărbaților greci va fi expus un ilic din stofă lucrat în jurul anului 1950, iar pentru cel al albanezilor un fes din catifea din aceeași perioadă.
V.I.
