Behan Suliman a fost condamnat la 8 ani de închisoare în regim de detenție, iar Samir Șaban, la 6 ani și 2 luni de închisoare tot cu executare. Decizia Judecătoriei Constanța nu este definitivă. Cei doi sunt acuzați de fapte cu violență. Aveau o baracă improvizată pe Valea Portului, acolo unde atrăgeau victimele, le agresau și le furau bunurile. Dacă nu le ieșea planul, le băteau în plină stradă. Printre victime se află și o persoană cu handicap.
Instanța a reţinut că pericolul social al faptelor rezultă din modalitatea concretă în care inculpaţii au acţionat, respectiv cei doi atrăgeau persoanele vătămate într-o baracă improvizată, unde le sustrageau bunurile prin exercitarea de violenţe.
De asemenea, judecătorii au constatat că inculpaţii au exercitat violenţe inclusiv asupra unei persoane vătămate vulnerabile, încadrată în grad de handicap, căreia i-au sustras toate bunurile, inclusiv încălţămintea pe care o purta.
Cei doi sunt cunoscuți cu antecedente penale, fiind condamnați pentru tâlhării de mai multe ori, inclusiv când erau minori.
În dosarul de față au fost cercetați și judecați pentru trei fapte. Inculpații au recunoscut săvârşirea acestora.
De exemplu, în data 23.11.2022, în jurul orei 22.30, unul dintre indivizi a fost contactat telefonic de către celălalt inculpat, care i-a spus să vină repede la sala de jocuri Magnum din zona gării, întrucât este un om care are bani asupra lui şi lanţuri din aur la gât. Așa că s-au deplasat la sala de jocuri, unde s-au întâlnit cu inculpatul şi cu bărbatul care îl însoţea.
Ambii inculpați s-au înțeles să ducă victima pe Valea Portului şi să îi ia lanţurile de la gât şi banii din buzunar. Cei trei au cumpărat băuturi alcoolice, pe care le-au consumat în parc, iar apoi s-au deplasat pe Valea Portului, la o baracă improvizată. Când a ajuns în faţa barăcii, persoana vătămată s-a dezbrăcat de geaca de culoare verde cu care era îmbrăcată, pe care a aşezat-o jos, observându-se că în buzunarul din partea dreaptă avea un portofel. În timp ce unul dintre inculpați stătea de vorbă cu persoana vătămată, celălalt a luat geaca de pe jos, a intrat cu ea în baracă şi a ieşit pe partea cealaltă. A revenit imediat şi i-a spus celuilalt că i-a luat suma de 450 de lei din portofel. Apoi, s-a dus în spatele persoanei vătămate şi i-a tras lanţurile de la gât, după care a lovit-o pe persoana vătămată cu pumnul în barbă, iar aceasta şi-a pierdut cunoştinţa, căzând la sol. I-au furat încă o sumă de bani și telefonul mobil.
În aceeași noapte, inculpații au mai adus un băiat la baracă, căruia i-au luat mai multe bunuri, respectiv o boxă audio, o pereche de adidaşi şi suma de 10 lei.
Ulterior, în timp ce se aflau la o intersecție, tot pe timp de noapte, au observat un băiat mic de statură, ce traversa strada, astfel încât au hotărât să meargă după el, să îi ia banii. L-au lovit cu pumnul în zona feţei, iar acesta a căzut. I-au luat din buzunarul de la pantaloni un telefon marca Redmi şi suma de 4 lei, iar apoi inculpaţii au plecat de la faţa locului.
Cei doi au fost trimiși în judecată pentru tâlhărie calificată, dosarul fiind înregistrat la Judecătoria Constanța, pe 19.01.2023. Pe 3.07.2023 au fost condamnați, dar decizia nu este definitivă.
Liliana BELCIUG



























