În România în aceste momente toate prețurile cresc, însă cele ale apartamentelor și caselor încep să dea înapoi. Dobânzile la credite sunt din ce în ce mai mari, așa că românii și implicit constănțenii se gândesc de două ori înaite să-și achiziționeze o locuință. Însă, analiștii economici vin cu vești bune. Încă de anul trecut prețul locuințelor din Constanța este în ușoară scădere.
Prețurile la apartamente și case începe să bată pasul pe loc sau chiar să scadă în anumite orașe. Constanța este unul dinte ele. Însă, prețurile variază în funcție de zonă, anul construcției, numărul de camere și suprafața terenului. Ca și în cazul apartamentelor, casele construite noi sunt mai scumpe ca cele vechi.
O vilă, construcție 2022, cu un etaj, situată pe malul lacului Siutghiol se vinde cu 215.000 de euro. Suprafața terenului este de 257.8 mp, amprenta la sol fiind de 75.15 mp, iar suprafața utilă este de 117.75 mp. Vila are patru camere, două băi, un balcon și o terasă, iar afară va fi amenajată și o grădină. Ca și utilități, pe lângă curent, apă, canalizare și gaze, casa are încălzire în pardoseală și aer condiționat.
La un preț puțin mai mic se vinde o casă cu un etaj, tot nouă, în cartierul Palazu Mare, cu 189.000 de euro. Suprafața terenului este de 125 mp, suprafața utilă fiind de 110 mp, plus o terasă. Vila are patru camere, trei băi și un balcon. De asemenea, sunt și două locuri de parcare. Și în această construcție este încălzire în pardoseală și aer condiționat.
În ceea ce privește construcțiile mai vechi, prețurile sunt mult mai mici. O casă cu patru camere situată în cartierul Palas se vinde cu 95.000 de euro. Casa construită în anul 1971 și are zidurile exterioare din caramidă este situată pe un teren cu suprafața de 211 mp, deschidere la strada de 8,25ml. Imobilul are două intrări, două băi, bucătărie, garaj, cu suprafața de 106 mp construiți și 80 mp utili. Casa prezintă îmbunătățiri, gresie, faianță, parchet lemn, tâmplărie pvc, centrală gaze, izolație exterioară, acoperiș țiglă.
Cu 90.000 de euro se vinde o casă din cartierul Km 4-5. Imobilul este format din două camere, bucătărie și baie, suprafața totală a acestuia fiind de 60 mp. Casa este construită pe un teren în suprafață de 140 mp și dispune și de o curte amenajată.
În Tomis II se vinde o casă cu 85.000 de euro. Aceasta are 60 mp și este construită pe un teren de 112 mp. Casa are trei camere, o baie, o bucătărie, centrală proprie și este retrasă față de trafic și zgomot. Construcție este din caramidă, iar imobilul a fost complet recondiționat și renovat în anul 2021, cu totul nou.
O casă din cartierul Medeea cu o suprafață construită de 80 mp are prețul de 77.000 de euro. Casa este renovata recent, compusă din două dormitoare, sufragerie, hol cu intrare în pod înalt, baia fiind lipită de casă. Terenul are o suprafață totală de 160 mp, astfel 80 mp sunt liberi.
Mihaela GIUGLEA



























De unde aveți preturile astea? Vreau și eu vila pe malul lacului Siutghiol cu 220000. O cumpăr imediat.
Bună ziua. A fost consultat site-ul imobiliare.ro