Pentru mulți români care au traversat decenii de viață comună, ideea că un simplu act de divorț poate șterge definitiv protecția socială oferită de stat pare nedreaptă. Totuși, în fața legislației actuale, timpul nu este singura unitate de măsură. Cazurile în care o persoană solicită pensia de urmaș după decesul fostului partener, invocând o căsnicie care a fost desfăcută prin divorț, înainte de moartea celuilalt soț, se lovesc adesea de un zid birocratic construit pe o condiție obligatorie: existența unei obligații de întreținere active la momentul decesului.
”Dacă am fost căsătorită cu fostul soț timp de 40 de ani, apoi am divorțat, iar el a decedat ulterior, am dreptul la pensie de urmaș?” – este o întrebare întâlnită în mediul online, pe o pagină dedicată problemelor juridice.
Practic, persoana în cauză spune că a avut un mariaj de 40 de ani, apoi a intervenit divorțul soților, iar unul dintre ei a decedat. Acum vrea să știe dacă are vreun drept la pensie de urmaș, dat fiind că nu mai erau căsătoriți în momentul decesului.
Cadrul legal care guvernează aceste situații este reprezentat de Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, coroborată cu principiile fundamentale ale Codului Civil. Deși opinia publică are tendința de a se concentra pe durata căsătoriei, legea stipulează că pragul de 15 ani de mariaj este doar o precondiție de eligibilitate, nu un generator de drepturi automate.
Esența problemei rezidă în natura juridică a relației post-divorț. Conform articolului 389 din Codul Civil, prin divorț, obligația de întreținere dintre soți încetează, cu excepția situațiilor în care soțul aflat în nevoie nu se poate întreține din cauza unei incapacități de muncă survenite înainte de căsătorie sau în timpul acesteia.
Această „pensie de întreținere„, așa cum este definită de codul civil, devine cheia pentru accesarea pensiei de urmaș în sistemul public.
Legea 360/2023 este explicită în acest sens: soțul divorțat are dreptul la pensie de urmaș dacă, la data decesului fostului soț, acesta beneficia de o pensie de întreținere stabilită prin hotărâre judecătorească. Practic, dacă în urma procesului de divorț nu s-a stabilit o astfel de obligație financiară, legătura economică dintre cei doi este considerată definitiv ruptă în ochii statului, indiferent dacă mariajul a durat zece ani sau patru decenii.
Ce se întâmplă când intervine o altă căsătorie
O altă barieră legală adesea ignorată este cea a statusului civil actual. Statul român privește pensia de urmaș ca pe o formă de suport pentru persoana rămasă singură.
Astfel, chiar și în prezența unei hotărâri judecătorești pentru pensie alimentară, dreptul la pensia de urmaș se pierde iremediabil dacă persoana supraviețuitoare s-a recăsătorit.
Această prevedere subliniază caracterul strict de asistență al beneficiului, care nu este privit ca o moștenire a muncii fostului soț, ci ca o protecție împotriva stării de nevoie.
Vârsta – unul dintre factori
Pe lângă aceste aspecte, trebuie luate în calcul și condițiile de vârstă. Beneficiarul trebuie să fi atins vârsta standard de pensionare, cu excepția cazurilor de invaliditate.
În scenariul în care durata căsătoriei a fost între 10 și 15 ani, legea permite acordarea pensiei de urmaș, dar într-un cuantum diminuat proporțional cu anii care lipsesc până la pragul de 15. Însă, pentru cei care au depășit bariera celor 15 ani, cum este cazul căsniciilor de 40 de ani, provocarea rămâne pur administrativă și juridică: dovada că decedatul avea obligația legală de a-și întreține fostul partener până în ultima clipă.
Mai pe românește, un mariaj nu se traduce automat în drepturi financiare post-mortem. Fără o clauză de întreținere validată de un judecător, foștii soți riscă să rămână în afara sistemului de protecție, transformând deceniile de sacrificii comune într-o statistică fără acoperire în dosarul de pensionare.
Daniel ALBU
