Într-un an şcolar atipic, unde elevii claselor pregătitoare au pornit pe drumul cunoaşterii în faţa monitoarelor şi nu în bănci, pe umerii dascălilor a revenit misiunea de de a găsi soluţii inventive pentru a dizolva bariera ecranului şi a schimba abordarea în ceea ce priveşte predarea. Rând pe rând, micuţii au devenit la orele predate on line actori din spectatori, dascălul reuşind astfel să le stârnească interesul şi să le capteze atenţia pe durata a câtorva zeci de minute. Informaţia le-a fost livrată pe întelesul lor, prin joc şi metode care să îi atragă, exploatând zona lor de interes şi preocupări.
Cei mici au nevoie de interacţiune directă, au nevoie să întrebe şi să li se răspundă în timp real, ei îşi doresc să fie văzuţi, încurajaţi şi motivaţi, aşa că, în primele săptămâni, învăţătoarea Daniela Treşină de la şcoala generală Dimitrie Cantemir a pus accent pe intercunoastere. Astfel, când elevii au început orele cu prezenţa fizică, colectivul era deja bine sudat, copiii se cunoşteau între ei şi au legat uşor prietenii. Atunci, atât cadrul didactic cât şi părinţii au realizat cu mare bucurie că au depăşit cu brio provocarea de a forma comunitatea clasei şi de a porni la drum ca un întreg. Magia începutului au cunoscut-o abia în prima săptămână de şcoală, când au avut parte de contact vizual direct şi când doamna învăţătoare le-a ghidat cu blândeţe manuţa să scrie primele litere . Clasa 0 este pragul dintre grădiniţă şi clasa I, este perioada când copilul începe să se adapteze unui nou ciclu din viaţa sa, cea de şcolar. Procesul de învăţare este unul distractiv folosind o metodologie adaptată , diversă şi incitantp, unde copilul este provocat să participe după puterile lui, iar rolul învăţătorului constă mai mult în cel de simulare, dirijare şi motivare.
Daniela Treşină, profesor învăţământ primar a găsit soluţii inventive pentru a-i face pe copii să iubească şcoala încă din perioada ân care orele se desfîşurau on-line sau hibrid. A reuşit să se apropie de sufletul elevilor săi, astfel încât toţi aşteptau cu ardoare a doua zi doar pentru a o revedea. Pentru a o cunoaşte mai bine şi pentru a-i afla punctul de vedere în ceea ce priveşte desfăşurarea acestui an şcolar, am vorbit cu învăţătoarea Daniela Treşină, care ne-a purtat într-o călătorie, de la începutul anului până în prezent.
Reporter: Având in vedere că anul acesta a avut un început atipic, cu elevii participând la ore din faţa monitoarelor, cum aţi reuşit să faceţi faţă cu brio la clasa pregătitoare?
Daniela Treşină: Cu toate că am avut experienţa de a coordona activitatea elevilor din faţa monitorului încă din anul şcolar 2020-2021, vă mărturisesc că am pornit cu teamă. În condiţiile în care singura certitudine a noului an şcolar era incertitudinea, căutam cele mai bune soluţii pentru micuţii mei, pentru a face cât mai uşoară trecerea de la grădiniţa la viaţa de şcolar. Imaginati-vă câte întrebări, la care eu, cadrul didactic, trebuia să dau răspunsul, au fost! „Cum voi capta şi menţine atenţia unui copil de 6 ani în faţa unui ecran?, „Voi reuşi să transmit informaţiile astfel încât să fie captate de elevi?” „ Cum vor socializa?”, „Vor simţi căldura dascălului prin acel ecran?”, „Voi reuşi să îi fac să înţeleagă că vin la şcoală, când ei de fapt sunt acasă?”. Clasa pregătitoare din faîa monitorului presupune creativitate, presupune dăruire faţă de copii, intuiţie şi, nu în ultimul rând, colaborare strânsă cu părinţii. Este absolut necesar ca familia şi şcoala să îşi dea mâna, nu doar în această perioadă, ci permanent. Am început prin a introduce metode noi, interactive, care să facă lecţiile cât mai captivante, prin a căuta acele poveşti care să le stârnească imteresul şi să le stimuleze imaginaţia, prin a alterna rezolvarea unei sarcini cu mişcarea, cum ar fi căutarea unor obiecte a căror denumire conţin sunetele învăţate, prezentarea obiectului îndrăgit, exerciţii de mimă şi pantomimă. Cu cât îţi dai seama mai repede ce le place, ce te ajută, ce menţine interesul copilului, obiectivele propuse vor fi atinse.
Rep.: După ce a luat sfârşit haosul cu onlineul şi elevii au revenit la şcoală, pe ce aţi pus mai mult accent: pe consolidarea noţiunilor învăţate sau pe formarea lor ca şi colectiv, pe socializare?
D.T.: Cred că trebuie menţinută o balanţă, însă în contextul dat am pus mare accent pe socializare . Clasa pregătitoare înlătură trecerea brutală de la grădiniţă la şcoală. Rolul acesteia este de a obişnui copilul cu modul de socializare într-un mediu organizat, fapt care contribuie la dezvoltarea personalităţii lui. Societatea actuală impune un ritm rapid de acumulare a informaţiilor; cu cât sunt mai bine pregătiţi emotional, cu atât sunt şanse mai mari să acumuleze informaţii noi, uşor, fără să rămână în urmă cu noţiunile specifice fiecărei clase. Clasa pregătitoare, prin „Întâlnirea de dimineaţă” în mod special, oferă acel moment de coeziune a grupului. Recunosc, după întoarcerea la şcoală am prelungit acest moment cât am simţit nevoia. Ne-am jucat! Jocul satisface dorinţa de manifestare, de acţiune şi de afirmare a independenţei copilului, este activitatea vitală. Jocul îl are la copil rolul pe care munca o are la adult.
Rep.: Cum credeţi că ar trebui să fie relaţia elev-profesor?
D.T.: Aici voi veni cu un exemplu. La pauză, fiecare copil dorea să mă îmbrăţişeze, să îmi împărtăşească un secret, să îmi povestească unde a fost, ce a făcut. Acest fapt îmi demomstra că sunt receptată ca un prieten, confident, că au încredere în mine. Din punctul meu de vedere, cred cu tărie că pentru a construi o relaţie profesor elev este necesar „să fim şi noi copii” , este frumos ca ei să dsscopere la noi că şi noi greşim, uneori fac acest lucru intenţionat, că şi noi mâncăm pe iarbă, că şi noi ne murdărim, că şi noi ne bucuram de aceleaşi lucruri ca şi ei. Profesorul trebuie să stabilească o relaţie armonioasă de la început cu elevul, pentru a nu îi afecta acestuia dezvoltarea psihică, afectivă şi personală. Acesta trebuia să creeze o relaţie care să îi permită elevului să prindă aripi în dezvoltarea lui.
Rep.: Cum îi faceţi pe elevi să revină cu drag la şcoală?
D.T.: Iubesc copiii cu toată fiinţa mea, cunosc psihologia acestora. Liceul Pedagogic m-a format enorm în această direcţie, apoi universitatea, ştiu ce am de făcut, mă adaptez noului cu uşurinţă, nu rămân ancorată în trecut, selectez din program ce are aplicabilitate în viaţa reală, dar, cel mai important: pun suflet. Acestea mă ajută sa scot din fiecare copil ce are mai bun şi mai frumos.
Rep.: Trei întrebări ale copiilor la care nu aţi avut răspuns!?
D.T.: Cât va mai ţine pandemia? De ce tot timpul trrebuie să îi ascult pe mam/tati şi nu invers? Cum să fac să cresc precum Făt Frumos?
Rep.: Dacă nu aţi fi fost învăţătoare, aţi fi fost…?
D.T.: Vă propun un exerciţiu de imaginaţie! 30 de chipuri vesele,60 de ochişori jucăuşi, 30 de glasuri cristaline, mânuţe dornice de lucru, care te aşteaptă în fiecare zi, iubire necondiţionată, păreri, idei, povestioare care te fac să zâmbeşti zilnic. Învăţătoare, învăţătoare, învăţătoare! Nu mi-am dorit şi nici nu m-am gândit să îmi aleg altă meserie, cu toate că sunt licenţiată şi în Ştiinţe Economice . În meseria mea sunt “doctor de inimi”, sunt arhitect, sunt actor, sunt explorator, sunt pictor, povestitor , sculptor şi multe altele. De ce mi-aş dori altceva?!
Sfârţitul de an şcolar i-a adus învăţătoarei încă o realizare pe plan profesional. Aceasta a obţinut locul III la concursul pentru gradaţia de merit. Noi îi urăm mult succes în continuare la modelat suflete!
M.M.
