Guvernul a aprobat vineri o ordonanță de urgență privind prelungirea restructurării datoriilor, până în 2023, pentru cei cu datorii mari la Fisc. Persoanele fizice cu datorii de peste 5.000 de lei și firmele cu datorii de peste 20.000 de lei vor putea să-și restructureze datoriile la ANAF și să le achite în rate până în 2023.
Actul normativ propus de Ministerul Finanțelor și adoptat de Executiv prevede prelungirea datei la care se raportează obligațiile bugetare restante la 31 decembrie 2021 și care pot face obiectul restructurării.
Ce trebuie să facă cei care au datorii către Fisc acumulate până la 31 decembrie 2021:
până pe 31 ianuarie 2023 – să depună la ANAF o notificare privind intenția de restructurare a datoriei.
până pe 31 iulie 2023 – să întocmească cererea prin care solicită restructurarea datoriei către ANAF.
După aceste etape, ANAF va întocmi un plan de rambursare a datoriei în mai multe tranșe, iar penalitățile și dobânzile vor fi eliminate după achitarea sumelor restante.
Potrivit ordonanței de guvern, sunt excluse de la restructurare următoarele datorii:
- obligații bugetare principale și accesorii care reprezintă ajutor de stat de recuperat, acordat din surse sau resurse de stat ori gestionate de stat, fonduri europene sau fonduri publice naționale aferente fondurilor europene, precum și taxele vamale, accizele și taxa pe valoarea adăugată pentru care administrarea, cu excepția inspecției fiscale și a executării silite, revine Autorității Vamale Române;
- obligații bugetare rămase de plată ca urmare a unei restructurări care a eșuat.
„Precizăm că, pentru situaţia în care solicitarea de restructurare a obligaţiilor bugetare a fost respinsă de organul fiscal până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor pentru accesarea acestei facilităţii, contribuabilul poate relua procedura de restructurare şi depune o nouă notificare şi o nouă solicitare de restructurare dacă apreciază că poate îndeplini condiţiile prevăzute în OG nr.6/2019″, arată Ministerul Finanțelor.
A.V.



























