Ca urmare a numărului mare de vizitatori și a interesului deosebit pentru demonstrațiile cu delfinii, Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța introduce, luni, 13 iulie, a.c., o demonstrație suplimentară, care va avea loc începând cu ora 17.00.
Potrivit reprezentanților instituției, decizia a fost luată pentru a oferi unui număr cât mai mare de persoane posibilitatea de a participa la una dintre cele mai apreciate atracții ale complexului și de a se bucura de o experiență educativă și recreativă.
”Vă așteptăm cu drag la Delfinariul din cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, astăzi, de la ora 17:00!”, transmit reprezentanții instituției.
M.G.



























