Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 4, marți, 14 octombrie a.c., în jurul orei 6.30, au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la decesul unei persoane.
Persoana în cauză a fost identificată ca fiind un bărbat, de 58 de ani, din municipiul Constanța, care ar fi fost găsit decedat, în toaleta unui centru comercial din municipiul Constanța, fiind vorba de Supenova de pe I.C. Brătianu.
”Trupul neînsuflețit nu prezenta urme vizibile de violență la nivelul capului, al trunchiului sau al membrelor, acesta fiind transportat la morgă, în vederea efectuării autopsiei, pentru stabilirea cauzei decesului. În cauză a fost întocmit dosar penal”, potrivit reprezentanților IPJ Constanța.
Era lucrător comercial în Carrefour
Bărbatul era angajat ca lucrător comercial în Carrefour.
Potrivit informațiilor noastre, el ar fi decedat din seara de luni, 13 octombrie.
Mai exact, potrivit camerelor de supraveghere, în seara de luni, în jurul orei 20.00, se observă cum se deplasează către toaletă și, în drum, se așază pe o canapea aflată pe holul centrului comercial. A stat acolo puțin timp, după care s-a ridicat și, clătinându-se, s-a îndreptat către toaletă și nu a mai ieșit.
Citește detalii complete AICI: Cine este bărbatul găsit decedat în toaleta centrului comercial Supernova și ce s-a întâmplat în ultimele lui clipe de viață
L.B.



























