Mai multe bunuri imobile situate pe strada Traian din Constanța urmează să fie scoase la licitație, în cadrul unei proceduri de executare silită. Prețul de pornire al licitației este de 1,6 milioane de lei, acestea fiind deținute de Mihai Mario Pețu, fiul fostului consilier județean PNL Baiazid Memiș.
Biroul Executorului Judecătoresc „Bogdan Ionica” anunță organizarea unei proceduri de licitație publică pentru vânzarea unui imobil de pe strada Traian nr. 11 din municipiul Constanța. Imobilul aparține debitorului Pețu Mihai Mario.
În anul 2017, Mihai Mario Pețu a trebuit să plătească un impozit majorat cu 500%, din cauza stării tehnice neîngrijieă a proprietății de pe strada Traian, numărul 11.
Imobilul este compus din teren intravilan în suprafață de 97 de metri pătrați și o clădirea (C2) cu pivniță, parter și un etaj, în stare avansată de degradare, cât și o altă construcție de renovată cu două etaje și pod. Suprafața construită este de 85,50 metri pătrați, cea desfășurată de 342 de metri pătrați, iar suprafața utilă este de 259,20 metri pătrați fără pod și de 307 metri pătrați cu pod.
Executarea silită se efectuează la cererea creditorului Five Holding SA, în baza unui contract de impotecă din anul 2023.
Licitația va avea loc în cursul zilei de 22 septembrie 2026, prețul de vânzare fiind de 1.631.257 de lei.
Five Holding SA a fost înființată în anul 1998 și are sediul pe strada Ion Roată 3 din Constanța. Acționari sunt Valentin Ciuceanu, Oana Olivia Nechita, Cypress Capital Management LTD și Tomis General Contractor SA. Pentru anul 2025, societatea a înregistrat o cifră de afaceri în valoare de 132.205.422 de lei, un profit net de 1.368.311 lei și datorii totale de 51.484.628 de lei.
Firma a fost înființată de Gheorghe Oancea, despre care se vorbește, la nivelul municipiului Constanța, că ar fi fost unul dintre “mentorii” fostului primar Radu Mazăre.
Societatea deține cunoscutul magazin Brick.
Pe de altă parte, de precizat că grupul de firme Five Holding are, la rândul său, datorii de mai bine de 1 an de zile către terți furnizori.
Andreea CONDURACHE




























