Două cluburi și o terasă, amendate de polițiștii constănțeni! Nu se respectau normele de distanțare fizică

0
2942
Clubul Breeze - Foto: Breeze Mamaia/Facebook

Peste 250 de polițiști, jandarmi, pompieri și reprezentanți ai organelor abilitate de control din județul Constanța au acționat, noaptea trecută, (29 august), pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii și limitării infectarii cu virusul Covid-19, în principalele zone aglomerate din județul Constanța.

Cu ocazia controalelor au fost verificate 163 de societăți comerciale și au fost aplicate 254 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 183.000 de lei, dintre care 53 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 15 pentru activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, 37 pentru fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 97 la O.U.G. 195/2002.

De asemenea, în stațiunea Mamaia, polițiștii au identificat 3 societăți comerciale care nu au luat măsurile necesare în vederea respectării normelor de protecție sanitară și nu au asigurat ca normele de distanțare fizică să fie aplicate în mod eficient, pentru a se evita, pe cât posibil, interacțiunea fizică cu și între clienți, fiind aplicate 5 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 42.000 de lei. Este vorba despre cluburile Breeze – 20.000 lei amendă, Nuba – 20.000 de lei amendă și terasa Diesel – 2.000 de lei amendă.

Totodată, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au identificat o societate comercială, din stațiunea Eforie Sud, care nu a respectat prevederile art. 1, lit. e) din Legea 12/1990 (lipsă documente de proveniență a bunurilor), fiind aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 20.000 de lei.

M.G.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.