Ziua Mondială a Sănătății a fost marcată și de Organizația Municipală Constanța a Femeilor Liberale. Medicul primar cardiolog Anca Rădulescu, președintele Societății Române de Cardiologie – Filiala Dobrogea, a avut ideea organizării acestui extrem de util eveniment, iar OFL Constanța a abordat această importantă temă socială, la hotelul „Forum Continental”, mai exact simpozionul cu tema „Bolile cardiovasculare – perspective interdisciplinare”.
„În ultimii ani, a crescut prezentarea pacienţilor cu pusee hipertensive la Cardiologie, iar colegii neurologi se izbesc, şi ei, de multe cazuri de accidente vasculare la vârste tot mai tinere. Pentru a le preveni, sfătuim populaţia să adopte dieta mediteraneană, bazată pe consumul de fructe, legume, mişcare cel puţin 30 de minute pe zi, renunţarea la fumat”, a precizat medicul cardiolog Anca Rădulescu.
Alături de președintele OFL Constanța, dr. Adriana Câmpeanu și de președintele organizației municipale OFL, Adriana Arghirescu, toți cei interesați au participat la dezbateri pe tema importanței sănătății și au aflat foarte multe lucruri despre provocările cu care se confruntă specialiștii, dar și o parte din soluțiile propuse de aceștia.
„Medicina pune accent, în primul rând, pe prevenție și în subsidiar pe tratament. Acest punct de vedere a fost împărtășit participanților de organizatorii simpozionului. Specialiștii din domeniul sănătății vor să-i facă pe semenii noștri să acorde o atenție deosebită sănătății lor și celor din jur”, a punctat Mariana Mitra Niță.
Președintele Adriana Arghirescu a dorit să o felicite pe dr. Anca Rădulescu, vicepreședinte OFL Municipiu Constanța, pentru organizarea simpozionului dedicat Zilei Mondiale a Sănătății.
Invitați:
-Dr. Anca Mihaela Rădulescu – medic primar cardiologie, președinte Filiala ,,Dobrogea” a Societății Române de Cardiologie, coordonator Programe Naționale în cadrul SCJU ,,Sf. Apostol Andrei” Constanța;
-Șef lucrări dr. Constantin Andrei Rusali, medic primar cardiologie, medic șef Clinică de Cardiologie a SCJU ,,Sf. Apostol Andrei ” Constanța, doctor în Științe Medicale;
-Șef lucrări dr. Sirma Tomoș, medic primar medicină internă, medic specialist cardiologie, doctor în științe medicale;
-Asist. univ. dr. Adnan Mustafa, medic specialist cardiologie, competența în cardiologie intervențională Universitatea Paris V René Descartes;
-Asist. univ. dr. Angelica Nela Stavăr, medic primar medicină internă, medic specialist gastroenterologie, doctor în științe medicale;
-Dr. Cristina Voinea, medic primar chirurgie vasculară;
-Dr. Ana-Maria Pasatu-Cornea, medic specialist nefrologie;
-Psiholog Monica Dima, psihoterapeut, master în psihologie clinică, membră a Asociației Române de Hipnoză Clinică, Relaxare și Terapie Ericksoniana.
De menționat că săptămâna această celebrăm implicarea și eforturile lucrătorilor din domeniul sănătății în furnizarea de asistență medicală de calitate și pentru acoperirea universală cu servicii de sănătate. Cadrele medicale sunt considerate coloana vertebrală a sistemelor de sănătate puternice și rezistente. Ei oferă servicii de sănătate esențiale în perioadele liniștite, dar mai ales în perioadele de criză.
Și tocmai pentru că recent am străbătut o perioadă de criză globală de sănătate publică, suntem mai conștienți ca oricând că ne confruntăm cu o lipsă gravă de personal medical la nivel global, cauzată de condiții de muncă dificile și resurse insuficiente.
Declarația OMS de la București, din 22–23 martie 2023, atrage atenția asupra colapsului iminent în domenii cheie ale sistemelor de sănătate, în lipsa unor acțiuni politice rapide și concrete care să abordeze în primul rând problema forței de muncă din domeniul: „Criza forței de muncă din domeniul sănătății din Europa nu mai este o amenințare ce se profilează – este aici și acum.”
Împreună putem impulsiona acțiunile guvernamentale de sprijinire și protecție a tuturor lucrătorilor din domeniul sănătății și al asistenței medicale pentru o forță de muncă solidă și rezistentă.
Alexandra VASILE