În 10 localități din județul Constanța, începând cu 1 ianuarie 2026, ar urma să fie desființată funcția de viceprimar, conform noului program de guvernare agreat de coaliția PSD-PNL-USR-UDMR-Grupul Minorităților Naționale. Vorbim despre comunele Dumbrăveni, Vulturu, Grădina, Horia Saraiu, Cerchezu, Siliștea, Târgușor, Fântânele și Gârliciu, primării cu organigrame incomplete și cu probleme financiare suficiente. Primarii din județ s-au exprimat la unison în privința noii măsuri introduse în programul de guvernare al coaliției, afirmând că marea economie ar trebui începută de la nivel central, nicidecum în localitățile mici și așa văduvite de puteri. În altă ordinea de idei, prin desființarea celor zece funcții de viceprimari din județul Constanța, statul român ar face o economie anuală de aproximativ 450.000 de lei.
Reacțiile în rândul aleșilor locali nu au întârziat să apară, după ce ministrul Dezvoltării Cseke Atilla a anunțat că în unitățile administrativ-teritoriale care au o poulație sub 1500 de locuitori trebuie desființată funcția de viceprimar. În total, peste 400 de posturi de viceprimari ar trebuie desființate la nivel național, zece dintre acestea numai în județul Constanța – Dumbrăveni,Vulturu, Grădina, Horia Saraiu, Cerchezu, Siliștea, Târgușor, Fântânele și Gârliciu. Odată cu această măsură trebuie modificat și Codul Administrativ, deoarece acesta reglementează obligativitatea existenței funcției de viceprimar, indiferent de mărimea localității. Așadar, o altă măsură vizează reviziunea, modificarea și completatea Codului Administrativ pentru eficientizarea acestuia după 6 ani de la intrarea sa în vigoare.
Ministrul dezvoltării, Cseke Attila, a declarat, după audierile din comisii, că membrii Coaliței vor propune desfinţarea funcţiei de viceprimar la unităţile administrativ-teritoriale sub 1.500 de locuitori. „De asemenea, la autorităţii mai mici, o să propunem desfinţarea funcţiei de viceprimar la UAT-urile sub 1.500 de locuitori”, a mai spus ministrul.
Măsura propusă de Guvern nu este văzută cu ochi buni de primarii din județul Constanța
Primarii din județ Constanța nu sunt de acord cu noua propunere a Guvernului. Spun că o soluție mai eficientă este comasarea comunelor mici, nu ,,tăierea” viceprimarilor.
Luminița Șandru: ,,Suntem șase oameni în primărie”
Luminița Șandru, primarul comunei Dumbrăveni, spune că propunerea nu o să aducă mari economii și mizează mai degrabă pe comasarea UAT-urilor. „Este o propunere care nu o să aducă mari economii. Eu am cinci oameni în toată primăria, cu viceprimarul suntem șase. Viceprimarul nostru, când este nevoie, dă și cu lopata, face tot felul de lucruri administrative pentru care ar fi trebuit să am personal. Dacă îmi ia și viceprimarul, singurul bărbat pe care îl am în primărie, atunci o să ne ferim și de muscă. Eu nu pot să înțeleg această măsură. Înțeleg măsura cu comasarea comunelor, această variantă cred că ar fi mult mai benefică și ar aduce o economie mai mare. Sunt de acord, sunt situații în care nu pot accesa fonduri pentru că nu îndeplinesc punctajul necesar din cauza numărului redus de locuitori, și sunt de acord cu această variantă. Avem cinci viceprim-miniștri, fiecare cu cabinetul lui. De ce avem localități cu doi viceprimari? De ce acolo sunt mai mulți și noi, cu un singur viceprimar, nu putem? Viceprimarul are aproximativ 4.200 de lei net”, a declarat, pentru Focus Press, primarul comunei Dumbrăveni, Luminița Șandru.
Deficit de personal la Primăria Saraiu
Cu deficit de personal se confruntă și primăria comunei Saraiu, condusă de primarul Dorinela Irima. Aceasta afirmă că economia la nivel național nu se acoperă din salariul unui viceprimar de comună. ,,Decizia nu este la noi. Părerea noastră nu contează la nivel central și nu ne rămâne decât să ne supunem deciziilor forului superior. Nu cred că economia la nivel de țară se acoperă din salariul unui viceprimar. UAT-urile mici nici nu au salarii mari, nici organigrama completă. Nici proiectele pe fonduri europene nu se vor implementa, proiectele deja semnate. Viceprimarul are un salariu în jur de 4800 de lei”, a declarat primarul comunei Saraiu, Dorinela Irimia.
De aceeași părere este și Eugen Berbec, primarul comunei Vulturu. ,,Este o declarație a ministrului Cseke Attila. Nu sunt de acord cu această măsură. Cel mai bine ar fi să se facă reorganizarea. Nu empatizăm cu ei. Nu are nicio logică această măsură. Suntem opt în primărie, ce să mai reducem? Nu mai e de tăiat. Viceprimarul are un salariu de 4.200 de lei net”, a spus primarul comunei Vulturu, Eugen Berbec.
Gabriela Iacobici: ,,Viceprimarul are un salariu de 3.800 de lei net”
Gabriela Iacobici, primar al comunei Grădina, nu este nici ea de acord cu nouă modificare. ,,În programul acela de guvernare sunt trecute multe. Eu nu cred până nu văd. (…) În cazul în care se întâmplă ceva cu primarul, cine o să fie înlocuitor? Nu eu fac legile în țara asta. Să vedem ce se întâmplă, măsurile acestea se bat cap în cap cu Codul Administrativ. Poate din mandatul următor să se introducă măsura, dar acum nu văd cum ar putea să facă această modificare. Viceprimarul are un salariu de 3.800 de lei net. Noi avem salarii de comună de gradul III, adică salarii mici, și muncim foarte mult. Chiar dacă avem sub 1000 de locuitori, noi avem o suprafața mare de 10.000 de hectare, avem păduri. Noi cum le mai protejăm”,a spus primarul comunei Grădina, Gabriela Iacobici.
,,Nu este o măsură sigură. Nu sunt de acord cu așa ceva. Ar fi bine să așteptăm și apoi ne putem da cu părerea”, spune primarul comunei Horia, Nicolae Ioniță.
Potrivit informațiilor noastre, măsura nu este văzută cu ochi buni nici la Cerchezu, comună cu o populație de puțin peste 1.250 de locuitori.
,,O să fie greu dacă această măsură va intra în vigoare. Este greu, pentru că noi suntem puțini. Organigrama nu este completă, mai sunt posturi libere. Viceprimarul este un om de bază. Merge în teren, făcea de toate. Tot ce este nevoie. Avem populație puțină, dar suntem întinși pe trei sate. Și teritoriul contează foarte mult. Este un mandat câștigat totuși, a fost ales de majoritate în Consiliu Local, în baza Codului Administrativ aflat în vigoare”, a spus primarul comunei Siliștea, Mihai Soare.
Viceprimarul comunei Târgușor: ,,Măsura este luată pripit pentru un program”
Viceprimarul comunei Târgușor, direct vizat de această măsură, ne-a declarat că această decizia a fost luată mult prea rapid, doar pentru a finaliza acest program, fără să se țină cont de realitățile locale. ,,Întotdeauna începem să tăiem de la baza piramidei. Dacă noi tăiem de jos s-ar putea să stăm într-un picior. E un echilibru foarte fin. Eu mă gândesc că această măsură este luată pripit doar pentru un program. O comună din județul Bihor, unde au 30 de cătune, un primar nu poate să le acopere, chiar dacă are sub 1500 de locuitori. Este un exemplu din Bihor, pentru că acolo a fost președinte de Consiliu Județean prim-ministrul Ilie Bolojan. Este doar o măsură, mai e mult până să fie pusă în aplicare”, a declarat viceprimarul comunei Târgușor, Constantin Leancu.
,,Din punctul meu de vedere, nu este o măsură agreată. Noi ne-am luat un angajament vizavi de consilierul care a fost ales și desemnat viceprimar. Nu este o măsură bună. Eu consider că viceprimarul ar trebui să își termine mandatul”, este de părere primarul comunei Gârliciu, Anica Tufă.
Primarul comunei Fântânele nu a răspuns la telefon până la finalul ediției.
Viceprimarii aflați în pericol au un salariu aproximativ de 4.500 de lei net, puțin sub sau peste. Ceea ce înseamnă că într-o lună, statul român ar face o economie de 45.000 de lei, iar într-un an – 450.000 de lei, prin desființarea celor zece posturi de viceprimari în județul Constanța.
Citește și:
Andreea CONDURACHE



























