Există femei care nu doar trăiesc într-o localitate, ci devin parte a identității ei. Aurelia Lăpușan este una dintre acele figuri rare care, prin forța cuvântului și eleganța spiritului, a reușit să lase o amprentă profundă asupra vieții culturale din Dobrogea. Jurnalistă de carieră, scriitoare, publicistă, om de cultură, Aurelia Lăpușan s-a remarcat prin rigoare, sensibilitate și o pasiune neostoită pentru adevăr, frumusețe și memorie.
Cu o experiență vastă în presă, a fost martora și cronicarul discret al unei epoci în schimbare. În paginile ziarelor, în emisiuni de televiziune, în cărți, a știut mereu să păstreze o linie echilibrată între obiectivitate și empatie, între spiritul critic și vocea umanistă.
Într-o lume a comunicării din ce în ce mai superficială, Aurelia Lăpușan rămâne un reper al scrisului autentic, atent la detalii, cu grijă față de limbă și față de oameni. A adus în prim-plan poveștile care, altfel, ar fi fost uitate, chipurile care merită amintite, valorile care nu trebuie pierdute.
În cadrul rubricii „Femei de succes“, o celebrăm nu doar pentru realizările profesionale, ci și pentru felul în care a inspirat și continuă să inspire generații de jurnaliști, scriitori, elevi, colegi și cititori. Am stat de vorbă cu Aurelia Lăpușan despre carieră, viață, cultură, despre ce înseamnă să fii femeie într-o lume în care vocea feminină a trebuit să lupte dublu pentru a fi auzită și despre ce înseamnă, de fapt, să ai succes.
Reporter: Cum a început drumul dumneavoastră în jurnalism și literatură?
Aurelia LĂPUȘAN: De pe băncile școlii. De la primul meu profesor de Limba română, Victor Petroniu, un latinist de seamă al orașului, dar care, pentru niscaiva vini politice, în trecut a ajuns să predea unor copii modești din cartierul Coiciu. Profesorul m-a stimulat să visez, să sper, să citesc, să compun imaginar călătorii, să descriu situații excepționale. Prima poezie mi-a fost publicată în 1966, în „Tomis“, la rubrica „Poșta redacției“. Primul articol l-am semnat în ziarul „Munca“, în primul an de facultate, 1966. Tot în studenție am scris ocazional la „Flacăra“.
R.: Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ați întâlnit ca femeie în mass-media și în viața publică?
A.L.: Să nu-mi fie greu să fac orice ar face un bărbat. Mergeam pe teren în cele mai dificile locuri: în port, la IMUM, la cariera de piatră de la Lumina, în sate depărtate, unde se ajungea cu șareta sau tractorul. Mi-a plăcut să cunosc lumea, viața celor de lângă mine, să îi ajut, să-i fac eroii mei.
R.: Ați scris și ați vorbit mult despre Dobrogea. Ce vă leagă atât de profund de acest spațiu?
A.L.: Totul. Dobrogea face parte din mine. În pământul ei veșnicesc ai mei, tot mai mulți, aici m-am format, aici am descoperit minunile și miracolele ei. De peste jumătate de secol mi-am ales să cotrobăi pe oriunde – arhive, biblioteci, discuții cu oamenii –, pentru a cunoaște și dezvălui misterele acestui Acasă la mine, în Dobrogea. Să aflu și să le spun și altora poveștile ei. Să simt de ce Dobrogea mea este Altfel.
R.: Cum reușiți să îmbinați sensibilitatea artistică cu rigoarea jurnalistică?
A.L.: Jurnalismul m-a ajutat să văd adevărul, să aleg răul de bine, frumosul de urât. Să le ofer oamenilor calea de a înțelege că informația este cea mai mare avere a fiecăruia. Poezia, proza vin din interior, din trăirile noastre, dintr-un preaplin al inimii. Scrii la tristețe și la bucurie, scrii ca să te mărturisești și să îți vindeci rănile.
R.: Ce înseamnă „succesul“ pentru dumneavoastră, personal și profesional?
A.L.: Nu prea știu să-l definesc. Nu mă socotesc o femeie de succes. Poate mai cunoscută în comunitate, prin meserie și prin rădăcini. Aș asocia această stare provizorie numită succes cu gradul de bucurie, cu clipele de fericire. Când lansez o carte, când mă revăd cu studenții mei, care nu m-au uitat și nici unele din învățămintele pe care le-am spus cândva, când văd ceva frumos în orașul meu, când descopăr o informație mult-căutată în vreo filă de ziar vechi. A fi femeie de succes înseamnă a te urca pe un piedestal de unde nu prea mai ai cum să vezi ce este în jurul tău.
R.: Există o femeie care v-a inspirat în mod special în viață sau în carieră?
A.L.: În viață modelul meu a fost mama. Ea mi-a cultivat credința, încrederea în mine, ambiția, imaginația, respectul față de oameni, misiunea de a ține familia strânsă. Ea a fost mândră de mine în tot ce făceam, tot ea a fost primul meu critic.
R.: Cum arată o zi obișnuită din viața dumneavoastră astăzi? Mai aveți timp pentru scris, lectură, întâlniri culturale?
A.L.: Acum am tot timpul la dispoziție. Este o mare bogăție pentru că pot să citesc, să scriu, să mă plimb, să merg la teatru, la operă, să mă întâlnesc cu prietenele mele. Să îmi gestionez timpul cum cred mai bine.
R.: Ce mesaj aveți pentru tinerele femei care vor să urmeze o carieră în presă sau cultură?
A.L.: Presa te ajută enorm să trăiești intens actele de cultură, să înțelegi fenomenul artistic, să cunoști artiști, scriitori, pictori și să pătrunzi în atelierele lor de creație. Iar prin cultură și prin jurnalism te completezi, devii un om respectat în comunitate și îți răsfeți sufletul de fiecare dată. Este meseria cea mai frumoasă și de-ar fi să o iau de la capăt, tot gazetărie aș face. Una tradițională, de teren.
R.: La ce proiecte lucrați acum și ce planuri aveți?
A.L.: Scriu zilnic. La un alt roman de dragoste, la ultimele capitole din a doua carte despre Ana Aslan, am terminat monografia Oil Terminal, o ediție refăcută și adăugită, se află la tipar monografia comunei Pantelimon. Îmi doresc să scriu noi biografii ale unor personalități românești necunoscute astăzi, dar care au contribuit la evoluția societății.
Și îmi doresc ca studentele mele, care acum fac cu plăcere jurnalism, să ducă mai departe această misiune grea, dar onorantă, aceea de a redescoperi și promova miracolele, farmecul și patrimoniul incomensurabil al Dobrogei.
a consemnat Mihaela GIUGLEA
