Violet Ice SRL a obținut, în cursul zilei de luni, 25 septembrie a.c., un nou certificat de urbanism, de data aceasta de informare asupra unei viitoare investiții pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Constanța. Încă din anii trecuți au fost făcute demersuri pentru supraetajarea imobilului unde funcționează „Casa Modei”, însă fără rezultat. Acum se pare că beneficiarul ar insista asupra acestui aspect, dat fiind documentul eliberat.
Este vorba despre Certificatul de Urbanism cu numărul 2.572, pentru informare. Amplasamentul este situat pe strada Ștefan cel Mare, numărul 37 din municipiul Constanța. Documentul este valabil un an.
Nu este singurul act de urbanism obținut de către Violet Ice SRL. În luna octombrie 2022 a fost eliberat cel de-al treilea certificat de urbanism, însă în care era specificat specificat faptul că nu este posibilă supraetajarea cu două etaje a clădirii, deoarece este necesar a fi elaborat un Plan Urbanistic Zonal, deși în documentele anterioare nu era specificat acest aspect.
Precizăm că în 2019, în luna mai, Primăria municipiului Constanța a eliberat un act de urbanism, necesar supraetajării unui imobil situat pe strada Ștefan cel Mare nr. 37 – Casa Modei. Astfel, este vorba despre al doilea certificat de urbanism nr. 1583, pentru acest obiectiv de investiții, care constă în următoarele: „Supraetajare imobil cu funcțiunea de spații comerciale de la S+P+2Etaje la S+P+4Etaje“.
Primul certificat de urbanism a fost eliberat la data de 9 noiembrie 2018, cu nr. 4178, care presupune extinderea Casei Modei. Mai exact, constă în următoarele: „Extindere pe verticală cu un etaj imobil S+P+2e – Casa Modei cu condiția încadrării în reglementările urbanistice aprobate (CUT, regim de înălțime)“. Imobilul este situat pe strada Ștefan cel Mare nr. 35-37.
Violet Ice SRL a fost înființată la data de 8 martie 2002, având sediul pe strada Ștefan cel Mare, numărul 35-37 din municipiul Constanța. Administratori și asociați sunt Gina Caliopia Martinescu, cu 67% din capitalul social, și Nelu Platira, cu 33% din capitalul social. Cifra de afaceri raportată pentru anul 2022 a fost de 780.140 de lei, profitul net de 814.479 de lei, datorii de 761.057 de lei și cinci angajați. Până în anul 2019 acționar al societății a fost şi Laurențiu Coconea, secretarul organizației Uniunea Populară Social Creștină (UPSC), partid înființat de Ioan Talpeș în anul 2006.
Loredana MIHAI
Citește și:



























